Bodhi: Calea spre o conştiinţă lucidă. << Maia >>

Un pescuit de rând in Internet – un mesaj de la vechiul meu prieten. Repede mi-a răspuns! Minunat:) Probabil, şede la serviciu şi, din lipsă de ocupaţie, citeşte postă. Chiar mi s-a făcut oleacă dor de el... Opinia lui trebuie să fie interesantă – mi-a plăcut totdeauna să conversez cu el, un băiat cultivat, a citit aproape tot ce se poate găsi pe temele dezvoltării spirituale, e specialist în medicină, psihologie, îi place să gândească în afara standardelor, de aceea şi i-am trimis unul din primele mele „mesaje de test” – despre eforturile mele, despre ideile practicii căii directe. Ăsta nu ţi-i mama cu tata, ci un om care meditează.

„Salut, Maia! Mare aiureală ţi-ai ales drept ocupaţie... cu ce ocazie ai ajuns în aşa tulbureală? Parcă erai fată normală, deşteaptă...

Ce fel de idiotism mai este şi ăsta – suprimarea emoţiilor negative? Cine le-a numit negative, de ce? Dumnezeu ne-a creat aşa cum suntem şi trebuie să te accepţi aşa cum eşti – iată calea spre adevărata armonie, iar tu în loc propui să organizezi o teroare împotriva sieşi! Unui om normal niciodată n-o să-i trezească nici un fel de simpatie cel lipsit de emoţii. Cum le poate trezi un lemn uscat fără simţire?

Această „metodă” comite din start o greşeală: se introduce, în mod camuflat, noţiunea de „păcat”, de rău, de ceva ce trebuie eliminat, ceva de ce trebuie să te izbăveşti. Ei şi dacă aceşti „înţelepţi” au definit aşa-numitele EN ca ceva negativ-rău, apoi acum nu le rămâne altceva decât, fireşte, să nege negativul. Încă Budda, mii de ani în urmă, a spus că violenţa nu poate fi nimicită prin violenţă, ci doar prin dragoste! Şi iată că tu acum, în loc să devii o personalitate integră, să te reuneşti în armonie (şi cuvântul occidental „religie”, şi orientalul „yoga” înseamnă anume asta), începi să cauţi în tine duşmani interni, să te dezintegrezi, să te împotmoleşti în analiză regresivă, să devii, încetul cu încetul, un reflectator schizoidal. Această cale are două bilanţuri posibile: sau tu vei deveni o bârnă insensibilă, mai curând, cu o sexualitate hiperdezvoltată, sau un schizofrenic maniacal ce reflectează şi se luptă mereu cu ceea ce doar se intensifică în acest proces.

Eu afirm că este imposibil a controla emoţiile negative. Şi în genere, să începi calea spirituală cu lupta împotriva lor este culmea prostiei, căci ele sunt doar o formă exterioară, nişte simptome secundare ale unei probleme lăuntrice. E cam acelaşi lucru ca şi cum ai lupta împotriva anghinei prin eliminarea febrei, or, însăşi această temperatură mărită este lupta organismului cu boala prin arderea murdăriei interne. Aşa e şi cu emoţiile – o emoţie negativă emanată la timp este chezăşia liniştii sufleteşti.

Să-ţi începi viaţa spirituală cu suprimarea emoţiilor este nu numai inutil, dar şi dăunător, deoarece omul va suprima în interiorul său, va expedia în subconştiinţă toată această încordare sufletească, ceea ce, la urma urmelor, se soldează cu o breşă în schizofrenie şi nevroze.

În ceea ce priveşte aşa-numitele „realizări sexuale”! Ei, asta e culmea din toate cele scrise de tine. Deci, după tine, ca să fii luminat, trebuie, întâi de toate, să fii pederast, onanist, participant la orgii sexuale în grup, amator de sex anal şi exhibiţionist! Iar pe cei care nu reuşesc la această învăţătură, probabil, au să-i frece în fund toţi în cor pentru a spori reuşita? Faceţi-vă rezerve de vaselină, prieteni, dar nu mă chemaţi şi pe mine la voi, căci eu nu sunt un tip pervers. Şi dacă omul e normal, atunci, potrivit sistemului tău, el trebuie să devină neapărat un pervers? Dacă omul, potrivit acestui sistem, trebuie să-şi pună popoul la bătaie pentru a deveni luminat, apoi asta mă face să râd, am să-mi bat joc de homosexualii ăştia. Sau, dacă e vorba de o femeie, ea trebuie să fie numaidecât frecată de un cor de bărbaţi?... Îţi spun sincer că nu înţeleg – oare asta e mai sănătos? Să ştii că mândria bărbatului rezidă în numărul de femei frecate de el, iar mândria femeii — în numărul bărbaţilor cărora ea le-a tăiat pofta.

Ceea ce scrii tu este un plagiat tâmpit, primitiv şi de aceea ineficient din tantrismul clasic, dar acolo există şcoală, o experienţă de mii de ani de probe, greşeli şi descoperiri, o metodologie ştiinţifică precisă. Când o pornografie evidentă este prezentată drept condiţie necesară a creşterii spirituale – asta-i de acum prea de tot.

Dacă vrei, de bună seamă, să afli ceva ADEVĂRAT despre sex, am să-ţi povestesc, or, totdeauna ţi-am povestit tot ce vroiai, de ce, de astă dată, nu m-ai întrebat de la bun început? De ce te-ai băgat în nişte şanţuri bâhlite? Sexul este un act divin, iniţial, este extazul contopirii Shiva-Shakti, in şi yan, Rada-Krishna, Cerului cu Pământul, Lingam şi Yoni, Purushi şi Prakriti, femininului şi masculinului. Nici chiar teologia creştină perversă nu a reuşit să se lipsească de Maica Domnului, principiul divin feminin. Divinitatea s-a divizat de la sine în aceste două contrarii –masculin şi feminin, pentru ca, prin unirea acestor contrarii, să aibă loc evoluţia, să se nască viaţa. Unitatea şi lupta contrariilor. Uite-aşa.

Trebuie să mai ştii că fiecare orificiu în om este un canal de schimb de energie cu Universul. Analul, de exemplu, este canalul cel mai murdar şi bărbatul care-l utilizează pe un alt bărbat îşi impurifică, din punct de vedere energetic, canalul său generativ (penisul) şi de acum înainte nu va mai avea urmaşi normali, psihic sănătoşi. Chiar şi copiii înţărcaţi după naştere, dacă s-au născut de la un homosexual, devin pederaşti.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre sexul în grup – dacă asta ar fi fost voia Domnului, el i-ar fi creat pe Adam, Ivan şi Eva. Şi apoi bărbatul îşi lasă amprenta energetică invizibilă asupra femeii în timpul sexului. Femeia, desigur, la fel, dar această amprentă e cu un ordin mai mică, căci ea e partea pasivă, cea care primeşte sperma şi energia. Iar acum imaginează-ţi o viţică pe care un bărbat o freacă în popou, altul — în puţă iar al treilea, pe dinainte — în gură şi toate astea au loc concomitent. E un fel de amestec dintre buldog şi rinocer. O femeie care a avut mulţi bărbaţi încetează ca atare foarte repede să mai fie femeie în sensul măreţ al acestui cuvânt – ea e oribilă chiar şi având o figură de top-model. Pe ea şi-au lăsat amprenta toţi bărbaţii ei, ea poartă toată murdăria lor. Iar o femeie care a avut mai mulţi bărbaţi concomitent e de atâtea ori mai oribilă. Un fel de Frankenstein energetic.

Bucuria şi senzaţiile puternice în timpul perversiunilor vin de la noutatea, intensitatea şi extremitatea impresiilor, dar, în acest caz, nu poţi nici să visezi la un careva progres spiritual, căci spiritualitatea este depăşirea omenescului în tine, iar tu, prin aceste perversiuni, cobori la un nivel mai jos decât animalele, deoarece nici fiarele nu cunosc perversiunile în mediul natural.

Triumful şi extazul trupului te fac nu o căţea, ci chiar ceva mai rău, mai josnic, aşa că toate cele scrise de tine sunt o aiureală a unei minţi demente îngrijorate, dar nu ezoterică.

Ei, de bună seamă, pe cine ai dezgropat tu acolo? Cine îţi toarnă în cap toate aiurelile astea? Mulţi din cei care, în adâncul sufletului, îi invidiază pe cei luminaţi sau care au avut doar picături de trăiri aproape mistice se declară guru, luminaţi şi o fac doar de dragul EGO al lor rafinat care doar se apropie de spiritualitate. Aceşti indivizi sunt periculoşi pentru oamenii nevinovaţi, nevăzători, căci îi ademenesc cu vorbe dulci şi cu nişte imitaţii secundare, de calitate proastă ale unor trăiri oculte, care sunt prezentate drept ceva absolut.

Sunteţi ca nişte motănaşi orbi fermecaţi de miorlăitul acestui budda-motan, vă trageţi spre laptele lui (spre luminare prin el ca prin guru), dar veţi găsi doar penisul său în loc de biberon şi veţi suge spermă (perversiune, boli psihice, iluzii, dezamăgire) în loc de lapte (spiritualitate).

Uite ce-i, Maia, lasă tu prostiile astea până când nu s-a întâmplat ceva rău de tot cu tine, vino, arată-te la seminarele mele, or, mă vizitează mulţi oameni interesanţi şi spirituali cu adevărat, ai să prinzi la minte”.

Să spun că acest mesaj m-a şocat înseamnă să nu spun nimic. Nu înţeleg nimic... nu, acest mesaj nu e scris de el... sigur, nu l-a scris el. Îmi apăru în imaginaţie faţa lui – un băiat nostim, mucalit, deştept, îi place să reflecteze. Şi uite CE mi-a scris!! Ură, tâmpenie, agresivitate sălbatică faţă de libertatea sexuală feminină, în genere, o ură sălbatică faţă de sex. Dar ce scrie el despre emoţiile negative?? De parcă nici nu ar fi citit nimic din ceea ce i-am scris eu despre deosebirea dintre „a suprima” şi „a elimina”. Pur şi simplu, e un animal sălbatic... Dar toată oroarea este că, în realitate, e un băiat absolut normal! Ce însemnă „în realitate”?? Iat-o, realitatea! Iat-o aici, nu în plăsmuirile pe care eu le agăţam de cunoştinţele mele. Ce m-a încurcat să vorbesc deschis cu el până acum? Să-i pun nişte întrebări, să aflu atitudinea sa REALĂ faţă de viaţă. Oroarea este că eu nu ştiu nici acum — şi dacă TOŢI foştii mei prieteni nu-s decât nişte fantome pe care eu însămi le-am desenat? Cum să trăiesc cu oamenii, între oameni, când văd pretutindeni o cufundare straşnică în ură, în ruşine, în cele mai diverse forme de EN?

Mi-a apărut dorinţa să-i mai pun vreo două întrebări pentru a vedea mai reliefat toată oroarea – CE FEL DE OM am desenat până am făcut un om normal din el... sau, poate, nici eu nu eram departe de asta? Am scris. Am expediat. Şed. Aştept. Asimilez. Nu pot să cred nicidecum că nu dorm. Înnoiesc fereastra – a venit răspuns. Şi nu un mesaj, ci două. A mai venit un mesaj de la Lenka de la etajul 5 — şi ea, se vede, e la serviciu, tot nu are ce face la comp. Mi-i groază să deschid mesajul ei. Să văd mai întâi ce mi-a răspuns el...

„Mă întrebi ce fac eu cu EN? Asta şi trebuia să mă întrebi de la bun început, fără să te cufunzi în careva sectă. Când EN au şi apărut, nu fac nimic, le permit să se consume, observ procesul şi-l folosesc ca o sursă de energie suplimentară pentru activitate. Emoţiile nu sunt o matahală, o sperietoare, ci o putere! Depinde de tine unde ai să aplici această putere. Poţi s-o aplici asupra dragostei pentru dumnezeu, poţi şi asupra urii faţă de duşman, dar poţi s-o orientezi şi asupra urii faţă de tine însăţi şi faţă de procesele fireşti, de exemplu, faimosul tău efort „înverşunat” – ura faţă de propria sferă emoţională. Problema ţine de gust, minte şi educaţie.

Emoţiile mele sunt emoţiile MELE şi ele nu pot să mă încurce.

E tot aşa cum nu poate să te încurce capul dacă el te doare, el e bolnav şi necesită tratament. Atunci lasă totul la o parte şi ocupă-te de cap. Nu există nimic mai important decât tine. Tot sau aproape tot cu ce poate încurca durerea de cap asta nu eşti tu, asta e ceva secundar, exterior. Când ele (emoţiile) există, ele-s un ecou la viaţă, la excitantul extern. Lasă-le să fie, lasă-le să trăiască în tine dacă s-au manifestat. Unicul lucru de care este nevoie – atenţia faţă de ele. Dacă îl vei apostrofa mereu pe copil „asta nu-i aşa, cealaltă e altfel, închide gura să nu te aud, tu nu trebuie să te manifestezi, viaţa ta este un fenomen morbid” ş. a. m. d. – el va creşte un pui de lup înrăit sau un cretin supus tuturor.

Copiii tocmai de aceea şi fac mofturi că simt că au fost uitaţi şi se străduiesc să producă mai mult zgomot, ei necesită atenţie. Aşa e şi cu emoţiile noastre, aşa e conştiinţa noastră în genere: mintea, senzaţiile necesită atenţie aici şi acum (iar energia este consumată pentru visuri şi amintiri, pentru viitorul şi trecutul iluzoriu, pentru vise în stare de trezie) – altfel se răzbună.

Nu trebuie să faci nimic artificial, nu trebuie să zgândări aceste răni, dă-le lumina solară a atenţiei, ea va tămădui durerea, va vindeca rănile, va lecui purulenţa – repede, iar principalul — ÎN MOD NATURAL”.

Foarte bine. Ei, se pare că nu mai am întrebări – eu nu dorm, totul aşa şi este. Să vedem ce mi-a răspuns la cea de-a doua întrebare – a înţeles că e pusă în bătaie de joc sau îmi va răspunde la modul cel mai serios?

„Mă întrebi dacă este admisibil sexul oral. Ei, va să zică, ai înţeles ceea ce ţi-am scris despre perversiuni dacă întrebi. Trebuie să te lămureşti, nu să te înfunzi în cloace... Ei, hai să ne lămurim.

Întâi de toate, ai făcut sex obişnuit cu băiatul tău? Dacă da, atunci e mai uşor. De exemplu, sunteţi în aşternut şi el îţi spune: „Eu vreau ca tu s-o iei în gură”, tu eşti şocată, te ia groaza la gândul că vei lua chestia asta mare şi, de multe ori, puturoasă, în gură, te temi că ai să ai un acces de greaţă, de vomă (de multe ori, aceste temeri se confirmă), ţi-i ruşine, te simţi umilită, te temi că, după asta, el nu te va mai respecta etc.

Ei, întâi de toate, spune-i despre toate acestea, el trebuie să ştie că problema nu constă în faptul că tu nu vrei să-i faci plăcerea, problema nu e în el, nu e în atitudinea ta faţă de dânsul, ci în tine.

Apoi roagă-l să-ţi facă el ţie acelaşi lucru mai întâi. La urma urmelor, cine vrea mai tare sex oral? Te asigur: minetul îi prilejuieşte femeii o plăcere cu nimic mai slabă decât bărbatului. Numai că mai întâi trebuie să studiaţi literatura, să ştiţi cum se face asta, iar dacă nu vă sfiiţi – mai întrebaţi-i pe prieteni. Orice lucru trebuie făcut în cunoştinţă de cauză pentru a nu strica prima impresie.

Aşadar, presupunem, el a refuzat. Atunci şi tu ai tot dreptul moral să-l refuzi drept răspuns, explicându-i că un minet bărbatului este tot aşa de lipsi de obligativitate, dacă bărbatul refuză să i-l facă femeii. La urma urmelor, tu nu eşti cu nimic mai prejos şi mai rea decât el. Explică-i aşa ca el să înţeleagă că, în această privinţă, voi sunteţi egali. Atunci el va fi de acord sau se va pune pe gânduri... şi va fi de acord mai târziu.

Aşadar, dacă el e de acord şi îţi va face asta primul, ai să obţii o desfătare adevărată, o senzaţie nouă, uluitoare şi atunci, din recunoştinţă, îţi va fi mai uşor să-i faci şi tu lui acelaşi lucru. Temerile şi complexele se vor retrage. Totul va fi firesc, fără impunere. Dar mai întâi antrenează-te, măcar şi cu un castravete. Sau lasă-l pe el să-ţi ia degeţelul în gură pentru a-ţi arăta cum vrea el să-i faci acest lucru.

Puteţi aplica poziţia 69 – culcat fiecare cu capul la picioarele celuilalt, el pe spate, iar tu pe genunchi şi în coate deasupra lui, oricum, las’ să înceapă el primul, tu ai să-l ajungi din urmă.

În principiu, sexul oral nu este un sex murdar (numai că, înainte de a-l practica, trebuie să te speli bine, ba poţi chiar să aromatizezi, să ungi penisul cu frişcă, lapte condensat etc.).

Gura e în aceeaşi măsură ieşire ca şi intrare, iar dimensiunile ei sunt comparabile cu vaginul.

Dar ţine minte că nici acest sex totuna nu este garanţie şi cale spre luminare. Şi toate astea cu condiţia că, în principiu, nu ai nimic împotriva sexului oral, că ţie nu ţi-i greaţă de el. Iar dacă eşti încă virgină, apoi nu te-aş sfătui să începi cu sexul oral. Femeia este un obiect psihic foarte fin, sensibil, flexibil. Prima experienţă sexuală are o importanţă deosebită, contează mult ca ea să fie aşa cum a fost concepută de natură – genitale în genitale. La urma urmelor, sexul oral, chiar dacă se face cu respectarea normelor igienice, este o perversiune în faţa naturii, deşi cea mai nevinovată. Aşa, o uşoară joacă. Dar nu face s-o suprimi dacă o doreşti. Morala şi opinia publică aruncă-le. Asta e nimic. Iar în general, procedează aşa cum doreşti, nu te viola. La urma urmelor, e mai bine să rămâi fără băiatul ăsta decât să-ţi strici gustul. Băieţi mai găseşti tu, iar psihicul zdruncinat se vindecă greu.

Tu nu trebuie să întrebi pe oricine ar fi ce se poate şi ce nu se poate. Trebuie să fii atentă cu tine şi să-ţi urmezi natura. Dacă vrei, fă şi asta, dar nu purta iluzia că eşti normală. Dacă vrei sex cu o femeie, va trebui să accepţi ideea că eşti lesbiană, să înţelegi că ceva nu e normal, or, Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva, dar nu pe Eva şi Marusea”.

Până am citit, am simţit clar câteva accese de greaţă. Şi el trăieşte CU TOATE ASTEA? D-apoi că are soţie, amantă, copii... Ei, bine...

Cu o umbră de teamă, deschid scrisoarea primită de la Lenka. Ei şi ce mi-a ticluit ea?

„Salut, Maia! E mişto că ai dat de ştire despre tine, mi-i urât fără tine! Când vii? Eu mi-am terminat facultatea de psihologie, acum învăţ de psihanalist, poate, voi pleca în Franţa la stagiere. Îţi imaginezi? Da’ ceea ce mi-ai scris tu mie nu înţeleg. Ai băut prea mult sau ce-a fost cu tine?:) Ei, hai, nu te şifona, glumesc. Am citit eu aiureala ta... Iartă-mă, dar nu am aşteptat ceva de felul ăsta de la tine şi, în esenţă, iată ce am a-ţi spune, scumpa mea.

Suntem cu toţii diferiţi. Se prea poate că acea cale directă a ta, de bună seamă, li se potriveşte celor la care energia suferinţei este concentrată atât de adânc şi e aşa de tare înfundată, încât elementara ei eliberare şi chiar prima încercare de a o conduce (omorul EN) dau îndată o eliberare extatică ce este numită acolo iluminare, revelaţie. Ei, ca şi cum ai alerga zece kilometri cu rucsacul în spate iar apoi te-ai aşeza să te odihneşti (e şi asta o practică splendidă) – da, da, ţin minte bine – apoi vine o iluminare deplină. Serios! Sau anecdota despre Abram care a cumpărat o capră. Adică dacă pe cineva îl strâng bocancii, apoi acolo pe voi au să vă înveţe cum să dezlegaţi şireturile corect:) Iar pe mine nu mă strânge nimic, eu şi fără asta o duc bine. Da, uneori e atât de rău, în schimb, alteori e splendid! Da’ tu ce propui – ghilotina ca remediu de mătreaţă în cap?

Nu poate nimeni niciodată să-şi elimine emoţiile negative, iar dacă va încerca numai, are s-o primească de natura-mamă cu vârf şi îndesat. Aşa e Legea. Ei şi definirea scopului la voi e nebuloasă.

Sigur, nici un pericol pentru nimeni în asta nu există, cui îi este sortit să-şi iasă din minţi, acela va aliena şi fără calea asta a voastră strâmbă, iar exerciţiile asupra propriei conştiinţe se pot face după orice sistem fără deosebire, omul sau se ocupă de sine, sau nu se ocupă. Şi dacă se ocupă, apoi e clar că el însuşi poartă răspundere pentru sine.

În concluzie:

1. E formulat slab însuşi scopul întregii reprezentaţii. Căutarea adevărului, după părerea mea, puţin pe cine-l excită, chiar dacă sună misterios.

2. Ei, cum poţi să lupţi împotriva concepţiilor care te încurcă să trăieşti, dacă însăşi noţiunea de concepţie este exclusă de o sută de ori în mod conceptual?

3. În realitate, voi nu ştergeţi emoţiile negative, ci le omorâţi, adică le folosiţi ca pe o roată de felul lui perpetuum mobile. Din dreapta, suprim din răsputeri, toate-s omorâte, totul se duce undeva în jos, se învârteşte acolo jos şi bate, din stânga, din răsputeri în ţeastă, se obţine o trăire excelentă şi legătura cauză-efect e stabilită clar: ai omorât emoţia – ai trăit Experienţa!

4. Adică, în realitate, emoţiile se conservă şi sunt dădăcite cu grijă. Să recunoşti acest fapt în propria conştiinţă înseamnă, de fapt, să rămâi fără o sursă de energie valorificată.

Apoi iată ce-i, dragă. Toate teoriile astea demente proprii nu fac nici cât o ceapă degerată, crede-mă pe mine, eu am studiat toate lucrurile astea. Tu ce crezi – filozofii, psihologii, toată armata asta a ştiinţei contemporane nu pricepe nimic în emoţii, iar tu ai găsit acolo un vultur de munte care le înţelege pe toate? Apoi priveşte măcar şi aceeaşi yoga! Acolo nu-i nici un cuvânt despre aceea că emoţiile trebuie ucise! Aşa că prost yoga ţi-ai găsit acolo, vino mai repede acasă până când nu te-ai scrântit definitiv”.

Uite aşa. După asta nu am nici cuvinte şi nici chiar emoţii negative. Pur şi simplu, am aruncat mesajele, am închis căsuţa poştală şi am plecat să beau ceai. Iată şi contactul cu realitatea. Uite-aşa.

Prin Main-Bazar poţi să te plimbi până înnebuneşti, intrând prin tot felul de dugheni, privind felurite brăţări, maiouri, pleduri, chiţibuşuri, suvenire, arome —„putori frumoase”, care nerod a născocit acest monstru de cuvânt?[1] Aici sunt multe de toate şi, chiar dacă nu urmăreşti scopul să cumperi ceva anume, după o plimbare de o oră descoperi în mâini un pachet cu diferite cumpărături. Distrându-mă astfel, am vrut să astup, să ucid amintirile despre cei pe care-i consideram amicii mei, deşi... pentru ce? Lasă amintirile să trăiască, or, ele sunt experienţa mea. De fiecare dată când trăiam un şoc, o criză, încercam să arunc asta din conştiinţă, să uit, să astup, să tencuiesc, dar acum cred că e un mod greşit de a proceda, asta generează nişte alarmări de fund, care parcă ar atârna ca o boare, parcă ar arde ca un felinar de alarmă în spatele conştiinţei. Alarmări de fund... mmm... de ce m-a agăţat asta în aşa fel, eu am înţeles ceva... iată din nou această senzaţie uluitoare – am înţeles ceva acum şi cum să exprim asta în limbaj, cum să transform în cuvinte? Asta nu e situaţia de la Bodhgaia, pentru că atunci ştiam precis ce anume înţeleg, iar acum această înţelegere a apărut la un nivel încă mai adânc! Acum eu ştiu doar că în mine s-a născut înţelegerea, dar eu încă nici nu ştiu ce fel de înţelegere e asta! Ce să fac... „Fă ce vrei”. Ăsta a fost gândul meu? Ăsta a fost gândul meu. Sau a fost un glas în capul meu? Precis... precis există deosebire între diferite gânduri în glas. N-am încercat niciodată să definesc, să exprim, să fixez această deosebire, dar ea există. Diferite gânduri în glas au... calitate diferită, gust diferit sau cum să zic. Dar asta nu contează acum, asta am s-o las pentru altă dată, iar acum este important că acest gând-glas mi-a propus o idee foarte reuşită – ce poţi să mai faci dacă nu ceea ce vrei? Parcă există un indicator mai de nădejde? Iar eu acum vreau să înmărmuresc... şi cum am să înmărmuresc chiar aici, în mijlocul prăvăliei? A, scuip eu pe asta. Mă aşez chiar pe bordură şi scuip pe aceea că se va bunghi cineva la mine ori ba. Mă conving pe mine însămi sau elimin neliniştea? Şi una, şi alta... acum pentru mine contează rezultatul. Acum vreau să repet iarăşi şi iarăşi sintagma „alarmări de la fund”. În glas. Ce bine-i că aici totdeauna e zgomot... „Alarmări de la fund”... am pronunţat, am înmărmurit, gândul a răsunat şi a fugit, ridicând un nouraş de praf în creieri. „Alarmări de fund”... Încă o dată... să mă acordez, să ascult... Sart... ce are Sart cu asta?... a izvorât numele lui Sart , ei bine... alarmări de fund... Sart... O! Deja nu mă mai nelinişteşte cine şi ce-o să creadă despre mine. Am înţeles, am înţeles!! Alarmările de fund sunt fonul negativ. De îndată ce s-a constituit acest cuplu de sintagme, toate s-au aşezat la locul lor. De undeva a apărut o convingere trainică, de beton că anume ceea ce eu am numit alarmări de fund reprezintă ceea ce, în practica căii directe, se numeşte fonul negativ. Este absolut evident că fonul negativ reprezintă aceleaşi emoţii negative, pur şi simplu, ele sunt „şterse”, aruncate în adânc şi reprezintă un strat de la fund al emoţiilor negative. Ele nu au impulsuri distincte, iar dacă şi apare un asemenea impuls, apoi eu văd în el o emoţie negativă obişnuită şi de multe ori nici nu bănuiesc că ea nu a apărut pe loc gol, că ea are un strat nutritiv în formă de fon negativ. Fonul negativ... da... această molimă, din câte văd, este foarte întinsă în timp, ea poate dura ore, zile, luni, toată viaţa... toată viaţa... D-apoi că eu aproape că nici nu am ieşit din fonul negativ continuu! Şi, oricât ar părea de straniu, tocmai această fugă de amintiri dureroase alimentează fonul negativ, îl intensifică. Nu, aşa sau altfel, independent de justeţea sau incorectitudinea acestor raţionamente, eu, la sigur, nu vreau să fug de experienţa mea, eu vreau să văd lumea aşa cum este ea pentru mine, iar dacă ceva creează senzaţii dureroase... dar ce-i asta – „senzaţii dureroase”? oare nu tot aceleaşi emoţii negative? Desigur, atunci când le definesc în acest mod poetic, „senzaţii dureroase”, ele capătă imediat un alt statut, asta nu mai e o murdărie care s-a lipit de mine în drum, ăsta deja e un „sentiment”. Îmi aminteşte povestirile despre aceea că, odinioară, migrena era considerată boală a aristocraţilor şi era percepută nu atât ca boală, cât ca un indiciu al originii nobile.

După descoperirea făcută şi schimbarea poziţiei faţă de amintirile neplăcute s-a schimbat imediat şi percepţia curentă a vieţii – chiar şi cerul s-a luminat. Mi-a apărut dorinţa să intru iar în Internet-cafe ca să citesc celelalte mesaje – erau o mulţime.

Nataşka. Ei... chiar mi-i teamă să deschid mesajul ei, naiba ştie ce-o fi fiind acolo!?:) Totuşi, Nataşka nu e un om din trecutul îndepărtat, eu o percep, mai curând, adecvat. Uite na... eu numesc trecut îndepărtat ceea ce a fost acum două luni... oare e posibil una ca asta – să te schimbi atât de mult în numai două luni... Maia cea care a fost nu mai există, nu există în genere, acum în locul ei este cu totul altă fiinţă. Apropo, eu doar aşa şi n-am răspuns la mesajul cela al ei despre Daramsala.

„Noroc, Maika! La noi, pe neaşteptate, a nins, s-a făcut frig, toţi se înţolesc în haine călduroase, iar mie nu-mi rămâne decât să-mi amintesc cu zâmbet cum mă ascundeam de arşiţa indiană.

M-am întors acasă, la Moscova. La început, totul era oribil, viaţa m-a cufundat repede şi pe neaşteptate în mlaştina ei. Totul a început să se „normalizeze”, deoarece eu parcă m-am lămurit în nişte obscurităţi de-ale mele, a apărut calmul, s-a reîntors interesul faţă de unele lucruri. Mi s-a părut că fac totul corect, lupt împotriva EN, îmi schimb concepţia despre lume, procedez în corespundere cu dorinţele mele, dar n-a trecut mult timp şi am început să simt că m-am oprit. Am încetat să mai scriu şi să mai analizez, am înlocuit asta prin lectură. Au dispărut situaţiile care-mi trezesc suferinţe. Totul parcă-i bine, nu simt greutatea patologică a situaţiei disperate. Şi asta e tot ce am putut să-mi spun mie însămi despre viaţa mea după o lună întreagă! Străşnicie. Când am văzut asta, am văzut cât de repede mă cufund în mlaştină, mor, şi atunci în mine parcă s-a eliberat ceva, un careva arc şi am început să lupt.

În ultimul timp văd nişte vise colorate viu, de multe ori concep ceea ce văd în vis şi-mi fac anumite concluzii. Situaţiile şi discuţiile care se desfăşoară în vis, în careva măsură, sunt apropiate de neliniştile mele actuale. Fac în vis nişte descoperiri şi imediat mă trezesc pentru a restabili visul în conştiinţă. Apoi adorm iarăşi, vreau mult să mă cufund în visul vechi, dar îmi vin alte evenimente, nu mai puţin strălucitoare, foarte strălucitoare, colorate viu.

În vis simt că sunt cuprinsă de senzaţii neobişnuite. Dimineaţa nu mai reuşesc să-mi restabilesc visele cu aceeaşi claritate, dar unele imagini se păstrează. Ţin minte, în linii generale, ce-am visat, se restabilesc culorile, unele trăiri. Cum crezi, ce sunt visele? Ce simt oamenii atunci când dorm, ce se întâmplă cu ei? Vedem oare vise totdeauna, poate, uneori nu ni le amintim după ce ne-am trezit?

La anul vreau să plec iar la Daramsala, vreau să plec în Nepal, în munţi. Poate, mergem împreună, a?:) Aş vrea foarte mult să fie aşa...

Asupra mea influenţează puternic părinţii, însăşi ambianţa din casă îmi provoacă mereu nelinişte şi iritare, uneori chiar răbufnesc, iar apoi regret acest lucru. M-am decis să plec, dar oare asta nu va fi o fugă? Poate, e mai bine să rămân şi să încerc să prelungesc eliminarea emoţiilor negative chiar în talmeş-balmeşul ăsta? Am revenit la această idee a ta iarăşi, fiindcă am înţeles că nu pot trăi altfel, altfel leprele astea au să mă mănânce. Am revenit la ea altfel, fără entuziasmul cela febril, fără a privi la această ocupaţie ca la o formă de obţinere a impresiilor. Acum totul e altfel, acum în asta îmi este speranţa.

De fapt, există un lucru pe care vreau să ţi-l spun, dar mă jenez. Acum mă gândesc – „uite, acum precis îl spun”, dar imediat apar ruşinea, stupoarea, îndoielile... Dar eu mă gândesc că, dacă aşa şi nu am să-ţi spun despre asta, apoi la ce bun să mai trăiesc? La ce să trăiesc, dacă tot ce este mai frumos nimereşte în capcana ruşinii? Ce pot să aştept de la viaţă în genere? Parcă nu e o trădare – să te calci astfel pe beregată? Probabil, tu nu înţelegi despre ce am pornit eu vorba... Am să mă decid, totuşi, Maika, şi am să-ţi scriu chiar acum. Maika, eu te iubesc. Uite-aşa. Sunt îndrăgostită de tine, te doresc, în visele mele fac de multe ori dragoste cu tine, în aceste vise tu rămâi fată, dar, în acelaşi timp, eşti şi băiat, înţelegi?:) Sincer să-ţi spun, nu am nici o experienţă de dragoste cu fetele, niciodată nu am crezut chiar că aş putea, uite aşa, să mă îndrăgostesc de o fată... şi mă jenez tare de ceea ce simt faţă de tine. Ţii minte, când ne cuprindeam cu tine, prieteneşte, nevinovat, în acele clipe parcă mi se aprindea totul în josul burţii... încă atunci am vrut să-ţi spun despre asta, dar aşa şi nu m-am decis, m-am sfiit. Tu doar ai să mă ajuţi să depăşesc asta, Maika? Aşa de mult o vreau. Scrie-mi ce crezi despre asta. Numai sincer, bine?

A ta Nataşka”

Gingaşa mea păpusă...:) Lăsându-mă pe speteaza scaunului, am simţit aşa o tandreţe... dacă revin la Moscova, te găsesc eu, pasionata mea pisicuţă. Dorinţa de a răspunde a apărut pe dată şi eu, fără a mai aştepta ceva, m-am turnat toată într-un mesaj de răspuns.

„Mica mea Natashka... eu, desigur, nu pot rezolva pentru tine problemele tale ce ţin de căutarea sensului, de eliberarea de emoţii negative, nu ştiu ce este mai bine – să pleci de la părinţi ori să rămâi, probabil, trebuie să-ţi urmezi dorinţele. Mintea mea spune că, în situaţia când sunt prea multe emoţii negative, ai putea, pur şi simplu, să nu reuşeşti să le depăşeşti. Iar dacă vei învăţa, la început, să le combaţi în condiţii relativ confortabile, după antrenamentele pot fi deplasate şi în condiţii mai anevoioase. Dar astea sunt numai raţionamente, tu trebuie să decizi cum procedezi într-o situaţie concretă. Nimeni, în afară de tine, nu-şi poate asuma responsabilitatea pentru deciziile tale. În orice caz, eu pot să încerc să răspund la întrebările tale atunci când mi le pui şi cred că atunci când voi reveni la Moscova am să pot să te strâng tare şi tandru la piept, pur şi simplu, să te privesc în ochi, să discut cu tine, ori să te sărut pe buzele tale pasionate, iar faptul că lupta cu tine însăţi merge când mai bine, când mai prost, nu schimbă nimic în ceea ce simt eu pentru tine.

Timida mea Micuţă...:) Te sfiieşti chiar să-mi scrii că mă doreşti? Şi asta îmi place la tine. Şi asta. Şi-mi place să discut cu tine şi să-mi imaginez cum suntem amândouă... hai să ne imaginăm împreună cum va fi asta, vrei? Eu vreau să fiu cu tine şi băiat şi fată concomitent, ştii cum vom proceda? Am să-mi cumpăr un falus mişto, puţin încovoiat, elastic, de parcă ar fi unul adevărat, un falus care se prinde şi mai întâi ai să te mângâi cât am să pot ca o fetiţă, iar apoi am să te iau ca un băiat şi când, după câteva ore de mângâieri la limita orgasmului tu ai să decizi să treci, totuşi, această limită, ai să-mi spui „ei, gata, nu pot să mă mai reţin, vreau să nu mă mai opresc, nu te mai opri”, şi eu îţi voi spune „nu, Micuţo, spune-mi că VREI SĂ TERMINI”, îţi voi săruta buzişoarele, îţi voi muşca limbuţa tandră şi plină şi tu, desigur, nu vei putea să mă refuzi, şi, depăşindu-ţi sfiiciunea, vei spune – „da, acum vreau să termin, vreau foarte mult să termin chiar acum şi cu tine, Maika”... tu mă vei cuprinde strâns, vei închide ochişorii, iar eu îţi voi săruta obrajii, buzele, ochii, bărbia, urechiuşele, gâtul, sânii... şi mă voi mişca în tine, aducându-te, fără grabă, la limită... iar apoi voi începe să te frec mai tare, mai puternic, să intru în tine tot mai adânci – atât de adânc, cât este posibil, şi, val după val, te va cuprinde desfătarea sexului, tandreţii, focul în josul burticăi tale se va contopi cu desfătarea prilejuită de faptul că eu îţi voi săruta şi-ţi voi linge gâtişorul, şi când tu vei începe să te strângi toată şi te vei deschide în întâmpinarea orgasmului care vine, eu te voi înşfăca puternic de sâni, îţi voi strânge sfârcuşorii, intrând cu putere în tine, aprinzând de fiecare dată focul care te va cuprinde pe toată... şi voi prinde cu buzele gemetele tale, strigătele tale, respiraţia ta... voi linge lacrimile tale... mica mea fetiţă Nataşka...

Dacă vrei să-ţi alungi timiditatea, apoi eu, desigur, am să te ajut în asta, dar asta nu înseamnă că eu aş dispune de un careva plan al restructurării tale:) Eu vreau ca oamenii să se mişte în acea direcţie, în care vor EI să se mişte şi dacă tu vei dori să devii desfrânată cu măsură, rămânând, totodată, într-un careva grad şi timidă, asta-i foarte bine... or, excită şi captivează şi trezeşte tandreţe nu o careva formă anumită, în care tu îţi exprimi pasiunea şi tandreţea, şi însăşi această pasiune, însăşi tandreţea, însuşi faptul ce trăieşti tu şi ce contează dacă vei fi cu mine desfrânată sau timidă? În tot cazul, asta va trezi în mine trăiri de răspuns. Şi-mi imaginez foarte uşor că poţi să fii foarte dezvoltată şi descătuşată în plan sexual, practicând cele mai „perverse” forme ale sexului, dar, în acelaşi timp, să rămâi timidă ca o virgină, sfioasă... îmi vine uşor să mi te imaginez anume astfel şi-mi place anume această imagine a ta.

Dacă tu vrei să începi a te mişca în direcţia dezvoltării sexualităţii tale, apoi eu pot să-ţi propun ţie, întâi de toate, să înveţi să-ţi dai seama clar ce anume doreşti în sex. Reprezentările despre aceea ce este admisibil şi ce nu este admisibil blochează însăşi imaginaţia, iar dacă imaginaţia este inhibată, apoi şi în realitate e greu să te comporţi liber. Îţi sugerez să faci o listă a fanteziilor tale sexuale. Cel mai bine să faci acest lucru în timpul masturbării, când te apropii de orgasm şi te afli, un anumit timp, chiar la limita lui, lasă-ţi imaginaţia în voie, permite-i să fie descătuşată, voluptivă. Plăsmuieşte-ţi o careva scenetă, un subiect, o idee, care te va excita cel mai mult. Şi înscrie-o neapărat, iar apoi nu arunca această notiţă de aceea că mai târziu dispoziţia sexuală ţi-a trecut şi au intrat în vigoare restricţiile morale. Fă-ti o listă de fantezii de acest gen şi ai să vezi cum va începe să se schimbe modul în care percepi lumea. Ai grijă ca nimeni să nu poată citi aceste notiţe – dacă le faci pe hârtie, apoi pe urmă trece-le într-un fişier, hârtiuţa nimiceşte-o, iar la fişier pune parolă. Dacă vei avea teama că cineva ar putea să citească aceste notiţe, nu ai să poţi să fii sinceră cu tine însăţi. Într-o asemenea listă ar putea să fie incluse şi subiecte întregi despre careva aventuri sexuale, şi creionări, fragmente aparte.

Gândeşte, botule, nu adormi acolo, nu te lăsa pradă acestui imn de cimitir, intonat de corul oamenilor din jurul tău”.

Mai întâmpin o noapte în restaurantul de la „Adjai”. Chiken sizzler, probabil... da, aici el e gătit relativ bine. Mi-am găsit o ocupaţie destul de interesantă, ziua pinţului a la Delhi, mă întâlnesc cu oamenii, găsesc printre ei pe careva, cică, mai deştepţi, savanţi, scriitori, discut, pornesc tema emoţiilor negative şi eliminării lor. Explic totul, răspund la întrebări, la replici, iar apoi ne despărţim, mâine voi fi alţi oameni, mâine voi explica totul de la început. Reacţiile, în temei, sunt aceleaşi, interesate-neputincioase, se vede că oamenii caută impresii şi percep tema emoţiilor negative şi trăirilor tot aşa cum percep eu relatarea acestui om despre broaşte. Pentru el broaştele sunt viaţa, munca lui şi discuţia noastră este un schimb de marfă fără decontări băneşti. Eu mă prefac că-mi trezesc interesul broaştele tale, iar tu te prefaci că te interesează emoţiile negative. Aşa şi comunicăm.

— ... şi anume în minţii din vestul Indiei am găsit tocmai ceea ce părea că nu poate fi găsit niciodată – un gen pierdut de broaşte liliachii. Este neverosimil, or, ele săreau sub picioarele dinozaurilor, nişte broaşte liliachii frumoase cu cap mic. Mai înainte se credea că această specie de broaşte ori a dispărut, ori nici n-a existat...

Curios lucru, ce teme discută el cu soţia sa? Cu prietenii? Toate aceste discuţii mă ajută să înţeleg că ceilalţi oameni percep ideea eliminării emoţiilor negative cam tot aşa cum se percepe căutarea broaştelor liliachii – ceva ce poate produce impresii, poate aduce o careva diversitate în viaţă sau chiar să înscrie o pagină nouă în manualele de psihologie. Ei nu percep ideea ca ceva ce ar putea să schimbe viaţa lor din rădăcină...

— ...nu e o simplă specie nouă. Am descoperit o ramură nouă a evoluţiei! Descoperirea acestei specii ne va ajuta să înţelegem cum au evoluat broaştele şi, fără această descoperire, evoluţia ar fi rămas o enigmă pentru totdeauna, deoarece nu există nici un fel de date arheologice, nici un fel de fosile din acea epocă. Munţii Gat sunt un tezaur şi atât timp cât acest tezaur există în starea sa primitivă, el trebuie studiaţi, conservaţi.

— Spune-mi, Francky, dar cum se va schimba viaţa ta de la asta?

La ce bun am întrebat? Or, el nu va înţelege că nu-l întreb despre premiu, despre catedră, el nu înţelege. Bine, Francky, succese în căutarea fluturilor... ei, ăstora, broaştelor adică, da...

La masa vecină şede o fetişcană japoneză, simpatică... Un corp finuţ, e mică, puţin caraghioasă. Ţine genunchii strâns unul lângă altul, mănâncă cu acurateţe, concentrare. Privind-o, am simţit, pe neaşteptate, un impuls de atracţie erotică. Nu atât aş vrea să fac sex cu ea, cât s-o privesc, poate, s-o mângâi, s-o sărut, dar cum să fac asta... să fac schimb de câteva fraze din oficiu – e foarte politicoasă, zâmbitoare, sociabilă, dar în dosul tuturor ăstora ceva nu există. Ei, bine, hai să încercăm, iar apoi mai vedem noi.

— Vrei să te învăţ puţin ruseşte?

Ea vrea. Mergem la mine? Eu locuiesc aici. Ea desenează hieroglife, stând întinsă în aşternutul meu, îmi arată cum trebuie să mânuieşti carioca pentru ca hieroglifa să fie deosebit de frumoasă... a desenat, în japoneză, cuvântul „Maia”. Da, e foarte frumos, mulţumesc... ascultă, micuţo, hai să ne fotografiem, bine? Ea nu are obiecţii. Dar se poate să fac o fotografie „deosebită”, vrei? Ea nu înţelege – ce înseamnă „deosebită”? Ei, se poate... îi dau în mână camera, o rezem de perete, când am să-ţi spun, fotografiază, bine? Iau picioruşul ei într-un ciorap caraghios cu flori, îl strâng la buze, îl sărut – fotografiază! Fetica e şocată, dar fotografiază. Scot ciorapul... ce picioruş gustos... vâr limba între degeţele, „frec” picioruşul ei, ling „palma” mică, tandră, iau în gură degeţele şi le sug, acopăr cu sărutări călcâiul... Îţi place?:) Nu??!!

Las picioruşul ei, mă târăsc spre ea. Nu-ţi place??

— Nu... încetişor, politicos, zâmbeşte.

— Imposibil... ce, chiar e neplăcut?

— E plăcut... dar nu trebuie.

— Ei bine.

Îi trag piciorul, îi încalţ ciorăpiorul, văd că e jenată, mă priveşte şi nu ştie ce să spună.

— Dar pot să te iau de mână?

— Da, de mână se poate, îmi întinde palma cu o senzaţie de uşurare.

O iau, o mângâi, îi sărut degeţelele, iar vâr limbuţa între degeţele, iar îi ling palma mică, îi acopăr cu sărutări antebraţul, mai sus, mai sus, mă lipesc cu buzele de locuşorul gingaş de la articulaţia cotului, ce piele gingaşă... muşc uşor... îţi place?:) Nu??!!

— Nu...

Imposibil, parcă eu nu simt? La sigur, toată puţa i-i udă! Şi ce anume nu-ţi place, micuţo?

— Iată, priveşte, ea scoate de la piept un medalion, îl deschide, mi-l arată. Acolo e fotografia unui băiat japonez.

— E soţul tău?

— Mirele...

— Şi reiese că tu nu vrei să faci dragoste cu mine fiindcă el va fi gelos?

— Da, eu nu pot aşa, el e mirele meu.

— Dar ţi-a plăcut ceea ce-ţi făceam eu?

— Da, mi-a plăcut...

— Mult?

— Mult...

Nu vreau să mai seduc această pisicuţă japoneză. Ea îmi place mult, e foarte tandră, are ochi blânzi... e aşa de gustoasă... dar nu vreau mai departe. Înţeleg că dacă voi continua s-o mângâi, am s-o seduc uşor şi am să fac tot ce vreau, am s-o aduc la orgasm de zece ori, dar ce va fi după asta? După asta ea se va chinui din cauza „trişării” sale, nu va putea să-l privească în ochi pe băiatul ei cu aceeaşi sinceritate, iar eu asta n-o doresc.

— El doar nu va înţelege?

— Nu, el nu va înţelege, el se va supăra tare dacă va afla, iar eu nu vreau să mint, nu pot să-l minte pe mirele meu. Eu nu pot, nu trebuie...

O cuprind, o liniştesc, ce-i cu tine, fetiţo, desigur, nu voi face nimic contrar voinţei tale, nici nu vreau să încerc a te îndupleca, eu înţeleg, asta e decizia ta, aşa cum ai decis, aşa şi va fi, dar tu îmi placi atât de mult... hai să ne cuprindem încă o dată şi să ne fotografiem ca amintire, cuprinse ca două prietene, bine? Zâmbetul îi luminează faţa – „da, sigur!” Punem camera pe scaun, iau în mână telecomanda, o cuprind, o strâng la piept. Ia te uită, când ne îmbrăţişăm „ca prietenele”, ea e ca o tigroaică pătimaşă... Pot să te sărut? Numai o dată – ca o prietenă pe altă prietenă? Se poate?! Ura!:) Mă ating tandru cu buzele de obraz, năsuc, buze... oh, ce buzişoare... încă, încă... ce-i asta – ea a scos limba! Ah, curvuliţă ce-mi eşti!:) I-am lins limbuţa şi ea se ascunse pe dată... or, ea vrea... simt cât de mult vrea, cât de adânc rezonează în ea sărutările mele... uite cum se inhibă propriul erotism... şi iar îi creşte îngrijorarea – sărutul nostru „prietenesc” a încetat de mult să mai fie aşa, o las, o mângâi pe umăr, iar o calmez, îi spun ceva ca s-o distrag... am şi uitat că există pe lume fete din cele mai obişnuite, complexate până la refuz. Sart, Taiga, Kam... – asta a fost cândva în genere? Ce prăpastie adâncă... Ce fac eu aici?... O conduc până la uşă. Pa, Micuţo, am să-ti expediez pe e-mail pozele noastre, bine? Uite-aşa, scrie-mi când ai să vrei, pisicuţa mea japoneză...

[1] Joc de cuvine intraductibil. Cuvântul rusesc “blagovonie” (aromă, substanţă care miroase plăcut) este compus din “blago” (“bine”) şi “vonie”, înrudit cu „voni”, adică „putoare”, „miros urât”.

« Maia » Volumul 1: « Forţa minoră »Capitolul 39

« Maia »

Volumul 1: « Forţa minoră »

Capitolul 39