Prin cuvântul „senzaţii” voi subînţelege doar acele percepţii, care mai sunt numite „senzaţii fizice”. În limbajul uzual, prin „senzaţii” se subînţeleg nu numai senzaţiile fizice, dar şi gândurile, şi emoţiile, şi dorinţele, ceea ce duce la o harababură totală în propriile percepţii, la tâmpenie.
*) Stabilitatea şi posibilitatea de a prevedea senzaţiile sunt atât de mari, încât omul născoceşte pentru sine şi un careva „corp fizic”, iar mobilitatea sporită şi capacitatea redusă de a prevedea emoţiile, gândurile şi dorinţele nu fac să apară, în gândire, noţiunea de „corp al emoţiilor, gândurilor şi dorinţelor”. Dacă după setul de percepţii „deschid ochii” urmează setul de percepţii „aplec capul”, apoi apare setul de percepţii „văd burta”. După „mişc degetul spre burtă” urmează „atingerea burţii cu degetul”, când există „văd cum degetul s-a atins de burtă”.
*) Seturile de percepţii pot fi deosebite uşor în grupe mari: vedere, auz, miros, gust, „senzaţie corporală”, „excitare sexuală” etc., care, la rândul lor, se divizează (de altfel, în multe cazuri, destul de convenţional) într-o mulţime de grupe mai mici, de exemplu, în setul „senzaţie corporală” se disting „foame”, „sete”, „durere” etc.
*) Limitele manifestării senzaţiilor corporale se notează ca „limitele corpului vizibil”. Ca rezultat al practicii de eliminare a întristărilor şi de trăire a PR, apar senzaţii în afara limitelor corpului vizibil. Acest lucru se manifestă deosebit de clar şi puternic în practicile de percepţie ciclică a „siguranţei” (adică la dezintegrarea carcasei rigide a conştiinţei distinctive mecanice, la manifestarea conştiinţei distinctive revelatoare), de exemplu, drept rezultat al practicii „nu-râuri, nu-munţi” poate să apară domeniul de senzaţii corporale situat foarte departe de limitele vizibile ale corpului – în vârful copacului, pe toată suprafaţa muntelui etc. Senzaţiile „sferei vidului” pot fi mult mai distincte decât senzaţia „corpului fizic”.
*) Drept rezultat al manifestării PR apare un domeniu enorm al unor noi senzaţii notate ca „trăiri fizice” (TF). Spectrul lor este foarte amplu (a se vedea lista unora dintre ele în capitolul „Lista percepţiilor revelatoare”) şi ele se află în rezonanţă cu PR.
*) Fiecare om trăieşte, aproape încontinuu, EN sau FN şi, în virtutea acestui fapt, aproape toată viaţa lui trece în „senzaţii fizice negative” (SFN), intensitatea şi durata cărora cresc odată cu vârsta. Însăşi vârsta ca atare nu are nici o importanţă, contează acumularea timpului petrecut în EN. La SFN se referă senzaţiile pe care le numim „moleşeala corporală”, „greutatea corporală”, somnolenţa neplăcută, diferite senzaţii dureroase şi, în fine, bolile care avansează, ramolirea şi forma obişnuită a morţii, însoţită de manifestările numite, de obicei, „descompunerea corpului fizic încă în timpul vieţii”.
Dacă în locul EN începi să trăieşti PR, apoi, cu vârsta, SFN nu fac decât să slăbească şi dispar totalmente, cedând locul „senzaţiilor fizice revelatoare” (SFR) şi TF revelatoare. Bolile existente anterior, de regulă, slăbesc treptat şi chiar dispar cu totul, inclusiv cele considerate „incurabile”. La SFR se atribuie „bucuria musculară”, vioiciunea, „prospeţimea corporală”, „energia”, „plăcerea corporală” etc.
*) Senzaţia de plăcere corporală poate fi confundată uşor cu percepţia revelatoare a desfătării, deoarece, de multe ori, ele se manifestă sincron. La sporirea intensităţi şi frecvenţei de manifestare a acestor percepţii ele pot fi distinse uşor.
*) La fel ca şi PR, SFR pot fi trăite încontinuu, este posibil să nu ai niciodată SFN. Nu examinez aici în detalii senzaţiile de durere fizică ce apar drept rezultat al loviturilor, plăgilor etc., dar vreau să remarc: deja primele experienţe de „desfătare vâscoasă” demonstrează că până şi aşa o durere fizică se soldează cu impulsuri de desfătare, deşi rămâne ca o senzaţie nedorită, adică nu apare dorinţa îmbucurătoare de a avea aceste senzaţii, dar apare dorinţa îmbucurătoare de a le înceta. Experienţa eliminării impecabile a EN demonstrează că durerea fizică şi EN nu sunt deloc „legate indisolubil”, ci există doar o deprindere foarte puternică de a avea EN la senzaţia de durere fizică. Dar această deprindere poate fi încetată. O durere fizică oricât de puternică nu este un obstacol impenetrabil pentru a trăi chiar şi PR extatice.
*) O serie întreagă de senzaţii sunt considerate negative în orice condiţii doar ca urmare a faptului că, în legătură cu ele, se află obişnuinţa de a trăi EN. Dar, de exemplu, senzaţia de foame cu intensitatea de până la 7, rezonează distinct cu PR, dacă, bineînţeles, în acest moment sunt eliminate impecabil EN legate, în mod curent, de foame. Acelaşi lucru se referă, de exemplu, şi la senzaţia vezicii urinare pline însoţită de dorinţa de urinare (dacă ea nu depăşeşte un anumit nivel de intensitate, după care încep SFN) – şi ea se află în rezonanţă şi cu SFR, şi cu PR. Afirmaţia este justă şi în privinţa multor altor senzaţii.
*) Cu PR rezonează puternic o totalitate de dorinţe îmbucurătoare denumite ca dorinţa îmbucurătoare de „activitate fizică” (AF). Oamenii simt foarte rar dorinţa îmbucurătoare de AF, deoarece, în primul rând, trăiesc aproape încontinuu EN, FN, iar în al doilea, fiindcă sunt împăienjeniţi de lanţuri de concepţii de felul cum „trebuie să te antrenezi”, cum „trebuie să duci un mod de viaţă sănătos”. Oamenii sunt lipsiţi de claritatea faptului că numai dorinţa îmbucurătoare a AF este însoţită de SFR, pe când dorinţa mecanică a AF se soldează, în mod inevitabil, cu traume fizice mai frecvente, EN, intensificarea SFN.
*) Omul care trăieşte încontinuu sau aproape încontinuu PR şi FR, dorinţa îmbucurătoare a AF poate să se manifeste, uneori, foarte dens şi intens, dar poate să nu se manifeste cu lunile, totuşi, (independent de caracterul alimentaţiei, dacă ea corespunde DÎ), în tot cazul, ponderea SFN se reduce, iar ponderea SFR creşte, corpul devine mai frumos, mai atractiv din punct de vedere sexual, mai senzual.
*) Există un număr infinit de concepţii în legătură cu alimentaţia. Totodată, ponderea SFR creşte, iar ponderea SFN scade doar atunci când mănânci ceea ce doreşti cu bucurie, evident, eliminând întristările. Ponderea SFN şi SFR nu depinde de componenţa hranei, orarul şi volumul alimentaţiei. Şi aici (ca şi la realizarea altor dorinţe) dificultatea constă în a învăţa să distingi dorinţa mecanică să mănânci şi dorinţa îmbucurătoare – a se vedea secţiunea despre dorinţe.
*) Unele senzaţii se află în rezonanţă cu PR în momentul dat, altele – nu. Distingând acest fapt, putem crea seturi de senzaţii care sunt factori revelatori, adică aflaţi în rezonanţă cu PR (de exemplu, se poate selecta o colecţie de muzică, tablouri, fotografii, mişcări etc., care vor rezona frecvent cu anumite PR).
*) Se obişnuieşte a crede că unele manifestări ale „corpului fizic” sunt neplăcute în orice condiţii. De exemplu, se consideră că mirosul de sudoare este neplăcut oricând, dar asta nu-i aşa – cu cât mai des şi mai intens omul trăieşte PR, cu atât mai plăcute sunt toate mirosurile şi gusturile corpului său. La anumite abilităţi (şi la un grad avansat de libertate de EN), după mirosul care vine de la corpul omului se pot face presupuneri destul de precise despre EN pe care le trăieşte el în acest moment, timpul de reacţionare fiind foarte scurt – e suficient ca omul să aibă EN puternice şi, deja peste câteva minute, corpul lui începe să miroase neplăcut.
*) În visele obişnuite sau în „visele conştientizate” (VC) instabile senzaţiile sunt difuze, instabile. Dar în VC stabile, însoţite de PR puternice şi în „percepţiile extracorporale” (PEC) (numite şi „ieşiri din corp”), senzaţiile se păstrează şi chiar devin mai diverse, mai distincte, mai puternice, mai proaspete, având o rezonanţă mai puternică cu PR şi fiind nu mai puţin stabile decât „în starea de veghe”. De exemplu, la ieşirea din corp, poţi să ajungi pe o culme înzăpezită, la ger, să ai obişnuita senzaţie de frig, dar în acest moment nu apare SFN a „îngheţării” sau alte SFN. Atunci încetează interpretarea falsă a „lumii viselor” ca a unor „iluzii”, ca ceva „ireal”, apare claritatea faptului că acestea-s nişte lumi absolut reale, cu valoare completă, unde, în principiu, nu are acces omul care alege să rămână cu EN şi să putrezească în grămada puturoasă de întristări.
*) În cazul unor PR extatice îndelungate şi neobişnuit de intense, de rând cu senzaţia de plăcere intensă, apar senzaţii de ceva insuportabil la maximum, de „oboseală” specifică, aflată în rezonanţă cu gândurile „corpul meu nu este gata, deocamdată, pentru asemenea percepţii”, cu dorinţa de a face o întrerupere, de a obişnui treptat corpul cu asemenea PR. Pentru un interval scurt de timp, poate să crească temperatura corpului cu efecte de friguri, cu senzaţii neobişnuite de „ardere dinăuntru”. Notez această stare cu termenul „transformare fizică” (TRF). Iată deosebirile caracteristice ale TRF de boală:
1) temperatura mărită a corpului apare subit, fără „înrăutăţirea stării”
2) medicul, la examinare, nu descoperă careva dereglări ale sănătăţii, toţi parametrii (în afară de temperatură) sunt în limitele normei
3) apar multe dorinţe îmbucurătoare de AF, multe SFR. Aşa şi ai vrea s-o rupi din loc şi să alergi prin pădure, dar, dacă încerci să faci acest lucru, te ciocneşti de slăbiciunea corpului, obişnuită atunci când ai febră
4) în mod straniu, temperatura sporită se află în rezonanţă cu PR
5) la intensificarea PR se intensifică „senzaţiile de febră”
6) claritate sporită, libertatea de întristări
7) PR sunt generate foarte uşor, aproape de la sine
8) temperatura sporită scade aproape momentan, fără „însănătoşire” treptată
TRF mai puţin intense trec fără o creştere perceptibilă a temperaturii corpului sau chiar fără ea. De regulă, temperatura sporită este caracteristică doar pentru primele zece experienţe de TRF. Senzaţia de „ardere dinăuntru” este cu atât mai intensă, iar viteza de adaptare a corpului la PR cu atât mai mare, cu cât e mai înaltă temperatura, iată de ce iţi recomand să n-o cobori din teama de consecinţe nedorite, ci să te orientezi la dorinţele îmbucurătoare. De regulă, dorinţa îmbucurătoare de a micşora temperatura corpului cu ajutorul medicamentelor corespunzătoare apare in cazul când temperatura depăşeşte 39,5 grade. Ca rezultat al TRF, senzaţiile de „oboseală” specifică generate de PR îndelungate dispar, se intensifică senzaţiile uimitoare de „transparenţă”, prospeţime, „extaz corporal” şi „desfătare corporală” (aceste percepţii sunt diferite).
*) În VC poţi să trăieşti integral câteva zile şi chiar săptămâni – o viaţă foarte plină, descrierea căreia ar ajunge pentru o carte întreagă, în timp ce în lumea treziei vor trece doar câteva minute. Această observare poate fi confruntată cu faptul că, după transformarea fizică, sporeşte considerabil intensitatea vieţii, plinătatea cu descoperiri, noi nuanţe de PR. Într-o oră începi să trăieşti mai multe decât trăiai înainte într-o zi, ceea ce se vede dintr-o parte chiar şi după rapoartele scrise. În baza acestui fapt se poate face concluzia că „durata în timp” este condiţionată, întâi de toate, de starea „corpului fizic” – cu cât mai puţine SFN şi mai multe SFR ai în componenţa senzaţiilor, cu atât mai plină devine viaţa ta.
*) SFN slabe poţi să le elimini tot aşa cum înlături EN. Pe măsura antrenamentelor vei învăţa să elimini şi SFN mai puternice, deşi ele apar tot mai rar şi mai rar odată cu eliminarea EN şi trăirea PR. De exemplu, în PR poţi să te afli într-o „poziţie incomodă” (în aşa o poziţie în care un om obişnuit, adică unul care trăieşte EN şi FN, are SFN) timp de câteva ore, dar SFR nu vor înceta, SFN nu vor apărea. Energia, rezistenţa corpului, pe măsura eliminării EN şi trăirii PR (mai ales, în calitatea lor extatică) vor creşte incomparabil: dacă înainte vreme oboseai după o jumătate de oră de mers, apoi acum vei putea să păşeşti / să alergi repede fără oprire prin munţi şi, în pofida oboselii musculare, să ai şi în continuare SFR şi dorinţa îmbucurătoare de a te mişca, de a simţi plăcerea AF. După realizarea dorinţelor îmbucurătoare ale unor, s-ar părea, „suprasolicitări excesive”, nu apar SFN, deşi oboseala musculară poate fi puternică, nici nu te poţi ridica. Restabilirea după solicitări survine foarte repede.
*) Dorinţele îmbucurătoare de AF (în concordanţă deplină cu legităţile manifestării dorinţelor îmbucurătoare) nu slăbesc, dacă acum nu ai posibilitatea să le realizezi. Chiar dacă tu eşti nevoit, timp de jumătate de an, să şezi zile întregi pe scaun, te vei simţi aproape tot atât de minunat şi vei avea aceeaşi plăcere corporală ca şi cum te-ai mişca în voie, cât vrei, prin păduri, câmpuri, munţi. Deci, chiar fiind un invalid fără mâini şi fără picioare, ţintuit la pat, vei avea o desfătare corporală neîntreruptă, SFR, vioiciune, bucurie musculară.
*) Dacă practici yoga, sportul sau oricare altă activitate fizică, urmezi careva regimuri de somn, alimentaţie etc. nu de aceea că ai avea chiar acum, pe tot parcursul acestei activităţi dorinţa îmbucurătoare a unor asemenea senzaţii, ci pornind de la concepţiile despre „un mod sănătos de viaţă”, SFR vor slăbi, iar SFN se vor intensifica. SFR sunt developate totdeauna în cazul AF impecabile (adică atunci când, în fiecare moment, există DÎ a acestei AF).