Libertatea de emoţii negative

Conţinutul capitolului:

01-01) Informaţii generale despre emoţiile negative (EN) şi libertatea de ele.

01-02) Înlăturarea şi suprimarea EN.

01-03) Primii paşi în cercetarea şi înlăturarea EN.

01-04) Practica percepţiei ciclice a EN.

01-05) Alte practici de înlăturare a EN.

01-06) Practica revenirii atenţiei (RA).

01-07) Greşeli tipice

01-08) Practica de comprimare

01-09) Mulţumirea, „nu se întâmplă nimic”, starea gri-deschis

01-01) Zi cu zi, minut cu minut, oamenii încearcă emoţii negative („EN”): gelozie, milă faţă de sine, frică, mânie, iritare, nemulţumire, obidă, furie, derută, ofensă, ciudă, invidie, teamă, nelinişte, dispreţ, dezgust, ruşine, sete de răzbunare, apatie, lene, tristeţe, dor, dezamăgire, lăcomie etc., etc.

Practica căii directe („PCD”), expusă în această carte, constă în preschimbarea consecventă a percepţiilor nedorite de tine cu cele dorite. Pentru aceasta e necesar să resimţi o dorinţă a bucuriei anticipate (adică o dorinţă însoţită de anticipaţie, presimţire) de a obţine această schimbare a percepţiilor, s-o cultivi cu insistenţă şi hotărâre până atunci când obişnuinţa nou creată va învinge-o pe cea veche, pe care ţi-ai format-o anterior în mod mecanic. Eu numesc această cale „directă” anume din cauza faptului că, pentru a o trece există, o singură condiţie esenţială: să doreşti bucuria schimbării percepţiei, care se manifestă în locul aflării tale.

Pe măsură ce omul, realizând PCD, obţine înlăturarea impecabilă a EN observate de el (a se vedea în cele ce urmează), el observă că, de rând cu EN puternice şi uşor perceptibile, încearcă şi un număr enorm de EN mărunte. Se poate spune fără nici o exagerare că aproape fiecare percepţie este însoţită de un impuls de EN (de cele mai dese ori e vorba despre nemulţumire, atitudine negativă, zbucium), din urma căruia se ţine o „trenă” abia perceptibilă ce alimentează fondul şi aşa supradens. Luate împreună, toate acestea creează o atmosferă otrăvitoare până la monstruozitate. Consecinţele sunt oribile, catastrofale.

În primul rând, toate astea se soldează cu ceea ce se cheamă „îmbătrânire” şi începe nu la 40 de ani, ci la 22-25, ba încă foarte repede. Pielea nu că pierde din netezime, ci devine neplăcută la vedere şi palpare, corpul şi faţa se umflă, se chircesc, se denaturează, fiind afectate de obezitate sau, din contra, de o slăbire soră cu sluţenia. Mirosurile devin neplăcute, pătrunzătoare. Dispoziţia se înrăutăţeşte, dar, întrucât procesul se desfăşoară destul de lent, omul se deprinde şi nici măcar nu-şi dă seama că au loc schimbări cu totul neplăcute – dimineaţa te trezeşti distrus, seara adormi de parcă te-ai prăbuşi într-un delir, apar scremetele, apatia, se cer tot mai multe stimulatoare – cafea, sex mecanic, impresii primitive. Şi ce vezi când te uiţi la bătrânii şi bătrânele de la noi? Lasă la o parte corectitudinea politică, priveşte-i cu toată onestitatea de care eşti capabil. E un tablou îngrozitor. Corpurile şi chipurile lor sunt o întrupare materială a EN pe care ei le-au încercat toată viaţa şi de care continuă să fie posedaţi. Ne-am obişnuit atât de mult cu acest lucru, încât îl considerăm înţeles de la sine, credem că nici nu poate fi altfel, că bătrâneţea nu este altceva decât marasmul, pocitura, suferinţa, imbecilitatea, agresiunea care-s inevitabile. Dar în India, Nepal, Tibet, Shry Lanka, la mănăstiri pot fi văzuţi oameni foarte bătrâni. Cât de mult, însă, diferă ei, de bătrânii noştri! Feţele, intonaţiile, obişnuinţele lor trezesc o simpatie vie, corpurile lor îmbătrânite nu arată respingător, ochii lor adesea vrăjesc.

În cel de-al doilea rând, sunt absolut sigur că aproape nu există sau chiar nu există deloc maladii ce nu ar fi generate anume de EN. Potrivit religiei moderne, oamenii se îmbolnăvesc din cauza viruşilor şi microbilor, dar sunt convins că tocmai aceşti viruşi şi microbi îşi încep activitatea distructivă anume în corpurile oamenilor afectaţi cel mai mult de EN, ba chiar nu prezintă nici o dificultate de a găsi corespunderea dintre anumite maladii şi tipurile de EN dominante. Oamenii care înfăptuiesc PCD şi obţin grade de libertate de EN tot mai înalte, uneori, totuşi, sunt încercaţi de vechea obişnuinţă de a trăi EN. În aceste cazuri ei sunt surprinşi de faptul că anume corpul lor este supus unor metamorfoze inimaginabile – apar senzaţii dureroase sau chiar dureri, se resimte o greutate bolnăvicioasă, inerţie, o tulburare fizică deosebită, moleşeală. Şi toate astea se petrec numai după o oră, o jumătate de oră de trăire a unui fon negativ, doar după câteva impulsuri neînlăturate de EN! În asemenea clipe înţelegi cât se poate de clar că, dacă nu lichidezi EN, apoi trăieşti în această stare bolnăvicioasă permanent, iar oamenii încearcă unele EN sau altele în permanenţă – în formă de impulsuri distincte sau în formă de fon negativ („FN”) „slab” de îngrijorare, teamă neînţeleasă, nemulţumire, milă de sine, tristeţe etc., iar corpul lor se află tot timpul sub cea mai puternică presiune a acestor otrăvuri.

În cel de-al treilea rând, EN nu numai că macină trupul; ele mai nimicesc şi capacitatea de a încerca dorinţe ale bucuriei (dorinţe îmbucurătoare), de a avea judecata lucidă, percepţii revelatoare („PR”): tandreţe, senzaţia frumosului, aspiraţia, liniştea sufletească, bucuria creaţie, simpatia, entuziasmul, anticipaţia, presimţirea… EN îl transformă pe om într-un mort viu şi încă mulţi ani poate umbla pe pământ, descompunându-se treptat, un corp viu doar în aparenţă, în care de mult n-a mai rămas nimic viu. Iar asta mai înseamnă că în faţa omului se închide cu neîndurare uşa spre călătoria conştiinţei, spre noi revelaţi, spre noi PR. Subliniez: nici o practică spirituală, nici un fel de yoga sau meditaţii, nici un fel de rugăciuni sau prosternări nu te vor aduce nicăieri, dacă nu tinzi, întâi de toate, să obţii înlăturarea impecabilă a EN şi să-ţi asiguri starea permanentă de PR. Nimic nu este posibil atâta timp, cât există EN. Înlăturarea EN şi descoperirea lumii PR în tine este calea spre o călătorie inimaginabilă, neverosimilă a conştiinţei, independent de faptul care practică spirituală concretă ţi-ai ales-o.

Consider că orice aspiraţie sinceră spre PR te va aduce, mai încet sau mai repede, la un rezultat mai pronunţat sau mai puţin pronunţat, fii tu budist, chrishnait, ortodox sau mai ştiu eu cine. Te închini lui dumnezeu în orice formă sau crezi intr-un dumnezeu amorf, inform; eşti ateu, darvinist, ezoteric sau tantrist; adept al unei secte străvechi sau prozelit al alteia nou create – dacă ai o aspiraţie sinceră spre PR, dacă ai o atitudine intransigentă faţă de EN şi dogmatism, dacă înfăptuieşti orice practică orientată spre a încerca PR şi a înceta să mai fii posedat de EN, atunci rezultatele vor începe să se manifeste, viaţa va începe să devină tot mai interesantă, mai plină. Dar dacă faci pe placul EN, le îndreptăţeşti sau te înşeli pe tine însuţi, făcând doar impresie că nu le încerci, atunci te pomeneşti într-un impas fără ieşire, te mişti spre distrugere, marasm, suferinţe intense.

Societate care nu are o atitudine intransigentă faţă de EN şi dogmatism nu va trăi niciodată în pace, chiar dacă vom face legile tot mai complicate, pedepsele – tot mai aspre, vom inventa fel de fel de aparate şi mecanisme. Comunitatea oamenilor care înfăptuiesc PCD, „boturilor”, este un exemplu unic de comunităţi de tip nou, ea e absolut stabilă, deoarece în ea lipsesc forţele interioare distructive, căci orice impuls de agresiune, obidă, milă de sine, vanitate sau umilinţă etc. – este supus înlăturării imediate sau, cel puţin, încercării de a-l înlătura imediat. În legătură cu aceasta cresc furtunos simpatia, dorinţa PR în sine şi în alţii, devotamentul, tandreţea, solidaritatea etc. Chiar şi comunitatea celor care nu-şi pun sarcina înlăturării EN şi dogmatismului, dar simpatizează PCD, exprimă susţinere aspiraţiilor „boturilor”, se distinge printr-un spirit paşnic exclusiv (nu-l confundaţi cu vulnerabilitatea şi infantilismul) şi stabilitate.

Lumea în care trăieşti este, întâi de toate, o lume a EN, asta se poate spune fără exagerare. Ele au atâtea manifestări, viaţa este pătrunsă de ele în aşa măsură, încât uneori îţi vine să crezi că nici nu mai există altceva în afară de ele, că tot ce poţi face este doar să le complici, să le rafinezi, să le diversifici, împletindu-le, îmbinându-le, făcându-le tot mai complexe şi mai intense. EN te înconjoară pretutindeni, ele sunt impuse şi cultivate. Nu mai vorbesc deja despre lucruri evidente cum ar fi cultul violenţei în emisiunile de ştiri şi filme. Deschide orice carte „artistică” din cele considerate bune şi profunde şi vei descoperi acolo EN „rafinate”, puternice, complicate. Dacă cititorului i se creează un complex de EN alternate cu „emoţii pozitive” („EP”), apoi anume acest fapt este considerat temei de a aprecia cartea drept „bună”. Şi apoi de unde pot să se ia cărţi ce descriu viaţa în PR? Or, ca să scrii despre asta, trebuie să posezi tu însuţi o asemenea experienţă, să tinzi s-o intensifici cu orice preţ. Este imposibil să născoceşti, să plăsmuieşti aşa ceva, de aceea asemenea cărţi sunt foarte puţine, de exemplu, toate operele lui Castaneda, Taisha Abelar, Florinda Donner, „Ramakrishna şi discipolii săi” de Christopher Isherwood, „Sri Aurobindo sau călătoria conştiinţei” de Satprema, operele lui Tachi Takpo Namgial şi Dalai-lama, „Lam-rin” de Tsonkapa, „Jurnalele lui Krishnamurti”, „Yoga-Sutra” de Patanjali, „Desenat de curcubeu” de Tulku Urgiena Rinpoche, „Miracolele minţii fireşti” de Tendzin Vangyal, „Milarep, marele yoga al Tibetului” de Evans Vents.

Una din cele mai profunde rătăciri constă în faptul că oamenii cred că nu ei înşişi aleg – să fie sau nu posedaţi de EN, ci alţi oameni sau împrejurările „îi silesc” să trăiască asemenea emoţii. E o concepţie greşită la 100% şi, acceptând-o, devin neputincioşi chiar şi cei care ar vrea să înceteze de a mai trăi emoţii negative – pe toate sau măcar unele. Bazându-mă pe experienţa mea şi experienţa oamenilor care fac PCD, afirm: numai de tine depinde dacă eşti sau nu posedat de EN, numai de eforturile tale pentru depăşirea acestei obişnuinţe oribile.

Dorinţă plină de bucurie însoţită de anticipare de a schimba împrejurările este totalmente compatibilă cu practica înlăturării EN în circumstanţele curente, cu înţelegerea faptului că nu împrejurările „provoacă” EN, ci în acest loc există o asemenea obişnuinţă – a fi cuprins de EN în asemenea împrejurări. Iată de ce este posibil de a înlătura impecabil EN care apar în situaţia dată şi a avea PR, concomitent încercând bucuria dorinţei de a schimba această situaţie, depunând eforturi în acest scop.

Nu există circumstanţe care ar servi drept obstacol pentru practică. Cu cât mai tare nu doreşti ca situaţia să survină, cu atât mai repede în ea vor apărea EN şi, deci, tu vei putea să te antrenezi deosebit de intens în înlăturare, obţinând un rezultat mai vizibil, mai clar. Ca rezultat, chiar şi cele mai nedorite situaţii practicantul le întâmpină cu entuziasm, hotărâre şi anticipaţie (v. pentru amănunte capitolul „Stalking”). Aflându-te într-un mediu agresiv, poţi să antrenezi impecabilitatea în înlăturarea EN. Aflându-te într-un mediu confortabil, poţi să-ţi antrenezi efortul pentru a depăşi mulţumirea de sine şi mediocritatea. Cât timp eşti vie, ai condiţii ideale pentru practică în orice împrejurări. Concomitent, ţi se creează o atitudine neobişnuită faţă de împrejurări, pe care le concepi nu ca pe o îngrămădire haotică de evenimente, ci ca pe ceva viu, sensibil.

Este oare posibil să fii liber de EN? Oamenii s-au împotmolit atât de fatal în ele, încât însăşi ideea eliberării de EN le trezeşte iritare. Ei nu se concep pe sine înşişi fără EN şi-s nedumeriţi: bine, dar cum am să trăiesc eu, am să mă transform intr-un lemn insensibil? Ei au o dependenţă narcotică de EN atât de puternică, încât nici nu pot să-şi imagineze ceva în afara lor, chiar dacă, în realitate, mulţi oameni au încercat anumite impulsuri de scurtă durată a unor urme slabe de PR, mai ales, în copilăria timpurie.

Întreabă-l pe orice om: trăieşte el oare EN? „Desigur, îţi va răspunde el, uneori le simt”. Cuvântul „desigur” reflectă convingerea de neclintit că altfel nici nu poate fi. Cuvântul „uneori” este o autoînşelare, deoarece oamenii încearcă EN sau FN nu „uneori”, ci continuu. Cu cât mai puternică este obişnuinţa de a încerca EN, cu atât mai puţin omul îşi dă seama de prezenţa lor. Nu va trece mult timp, şi el va depista EN doar în cazul unui impuls sălbatic de agresivitate însoţit de o criză cardiacă, în restul timpului considerând că nu are EN. Gradul de cufundare a oamenilor în EN este monstruos, inexprimabil. În 99,99% din timpul său omul este posedat de EN sau FN mai puternic sau mai slab şi doar uneori răzbat careva EP. Nimic din ce-i viu nu va supravieţui într-un asemenea mediu toxic. Dar şi EP sunt o consolare slabă, deoarece ele reprezintă doar reversul EN, care otrăveşte mai că nu mai puţin – la EP se atribuie mulţumirea posedării (atenţiei, lucrurilor, puterii etc.), bucuria răutăcioasă, mulţumirea de sine, îngâmfarea, narcisismul, senzaţia propriei importanţe („ SPI”), dispreţul, mândria etc. Nu-i de ajuns că EP sunt incompatibile cu PR, ele mai provoacă şi EN mai puternice, doar, de exemplu, cu cât mai mult omul este posedat de SPI, cu atât mai vulnerabil este el pentru atacuri, cu atât mai multe atentate la vanitatea sa vede el în lumea din jur, cu atât mai des este posedat de nemulţumire, ciudă, obidă, agresivitate. La unii oameni, anumite EP sunt însoţite de PR, uneori EP compensează acţiunea EN (de exemplu, mulţumirea compensează nemulţumirea), atunci, în clipa scurtă de libertate de EN şi EP, pot să răzbată ecouri ale PR, dar ele sunt foarte slabe şi, cu timpul, pot să dispară cu totul.

EN reprezintă o otravă, o turmentare narcotică. De aceasta nu mori, ba chiar ele provoacă o „plăcere”, dar dacă încerci „să renunţi la seringă”, apare imediat un sindrom de abstinenţă, frica de libertate. Oameni capătă „impresii” de la EN şi le galvanizează, crezând că aceasta şi este viaţa. Anume „impresiile” reprezintă EP. Ciuda faţă de duşman este însoţită de o bucurie răutăcioasă la gândul despre răzbunare. Tristeţea pierderii e urmată de mulţumirea că vei fi jelit, că ţi se va acorda atenţie, de aceea oamenii văd în EN o valoare, o modalitate de a obţine EP, însăşi ideea înlăturării EN trezeşte frica de a pierde EP, milă faţă de sine şi chiar agresivitate. Cât de mult trebuie să fii mort pentru a te agăţa de EN ca de un mijloc de a te simţi „viu”! „Plăcerea” de la EN e „plăcerea” de a consuma otravă: la început îţi este foarte rău, dar pe urmă survine o uşurare, cu cât mai toxică este otrava, cu atât mai puternic este contrastul cu uşurarea ulterioară, de aceea oamenii cultivă EN în mod premeditat, special, căci ei nu cunosc PR şi nici nu visează măcar la ele.

Şi totuşi, libertatea este posibilă. Eu vă propun o practică ce duce spre libertate. Depăşirea EN este primul pas, după care se deschid lumi necuprinse de spaţii ale stărilor. Se mai întâlnesc oameni care admit că se poate reduce intensitatea EN, dar ei nu cred că asta se poate face prin eforturi proprii, ci încearcă să găsească „butonul roşu cel mare” („BRM”) – l-ai apăsat şi ai uitat de suferinţe. Căutând acest buton, ei practică yoga, încearcă să respire într-un mod deosebit, şed în diferite poziţii, citesc mantre, defilează în front, cântă imnuri etc., adică fac tot ce vreţi, dar nu depun eforturi pentru a înceta să mai fie cuprinşi de EN şi „a face un salt” în PR. De bună seamă, în aceste situaţii intensitatea unor EN scade, dar efectul e trecător şi foarte slab, mai devreme sau mai târziu, atenţia „fuge” şi te reîntoarce la aceleaşi EN. Şi apoi este imposibil să stai 24 de ore în şir, cântând mantre, va trebui să te ridici, să mănânci ceva, să pleci la serviciu, să comunici cu oamenii, să dormi. Şi atunci EN iar se vor arunca asupra ta. Călugării din Tibet cred că, într-un viitor foarte îndepărtat, după sute de reincarnări, ei vor înceta să trăiască EN, dar nici ei nu vor crede în nici un caz că acest lucru se poate obţine nu după 500 de ani de citire a mantrelor, ci chiar acum, în decurs de câţiva ani de muncă asiduă.

Ca să previn posibilele tratări greşite, am să explic că „efortul” este o dorinţă concentrată, foarte intensă şi însoţită de bucurie. „Concentrată” înseamnă că se exclude distragerea haotică. „Însoţită de bucurie” – adică pe un fundal de anticipare, de prospeţime, de prevedere. „A depune eforturi pentru depăşirea EN” nu înseamnă a-ţi încorda muşchi, a scrâşni din dinţi sau a respira într-un mod special, ci înseamnă a vrea foarte mult să încetezi să mai ai EN şi a avea o dorinţă puternică de a încerca PR. Dorinţa concentrată, intensă şi însoţită de bucurie modifică percepţiile în conformitate cu această dorinţă. Cu cât e mai mare asiduitatea şi hotărârea antrenamentelor tale, cu atât e mai înalt gradul de măiestrie pe care-l atingi, cu atât mai eficient devine efortul tău. Cum anume se întâmplă că efortul se soldează cu modificări – acesta este un mister, dar dacă acest lucru se întâmplă, eu profit de el şi-mi ating scopul dorit. Oamenii nu cunosc nimic despre această proprietate a eforturilor, deoarece dorinţele lor sunt fie foarte slabe, fie distrate, fie motivate de altceva decât dorinţa de PR, nu sunt însoţite de bucurie, ci se motivează prin frică, alte EN, dorinţa de a se apăra sau de a ataca.

Există două expresii care descriu efortul destul de precis – „a-ţi aminti” şi „a face un salt”. „A face un efort de înlăturare a EN” este identic cu „a-ţi aminti cum eşti în starea de lipsă a EN” sau cu „a face un salt în starea de dincolo de EN”. „A face un efort de generare a PR” este identic cu „a-ţi aminti cum eşti în starea când ai trăit PR”, „a face un salt în PR”. Repet: este necesar nu numai să te gândeşti la faptul că ai încercat cândva PR, dar anume să-ţi aminteşti această stare. Întrucât toate percepţiile există doar aici şi acum, „a-ţi aminti cum eşti în starea de PR” înseamnă nimic altceva decât „a încerca PR chiar acum”.

Supraefortul îl depui atunci când faci ceea ce crezi imposibil pentru tine, când măreşti intensitatea eforturilor contrar gândurilor sceptice, în pofida a orice ar fi.

Acum este imposibil să-ţi imaginezi lumea modernă fără ştiinţă. Savanţii cercetează proprietăţile materialelor, caută legităţi şi modalităţi pentru a obţine proprietăţile dorite ale materialelor, folosind apoi cunoştinţele obţinute pentru a înlocui percepţiile. Senzaţia de frig este înlocuită de o senzaţie de cald, când schimbi o piele găurită şi udă şi nişte saboţi de lemn pe o scurtă modernă din polarteck şi adidaşi. Durerea de dinţi dispare drept rezultat al aplicării unor tehnologii moderne. Or, a fost un timp când ştiinţa nu exista, mai mult ca atât, oamenii care studiau proprietăţile materialelor, studiau constituţia fiinţelor întâlnite în jur erau ostracizaţi, acuzaţi de lipsă de respect faţă de zei etc. Trebuie să-ţi dai seama că acum omenirea se află pe spira următoare a dezvoltării civilizaţiei. Oamenii contemporani sunt convinşi că este cu neputinţă să iei şi să schimbi percepţia de iritare pe o percepţie de simpatie sau să înlocuieşti tristeţea prin devotament şi simţul frumosului etc. Mai mult chiar, cei care se ocupă de acest lucru sunt speriaţi cu înfricoşătoare pedepse cereşti, se afirmă că asemenea oameni, chipurile, „încalcă echilibrul firesc în firea omului”, fiindcă, cică, dacă EN există, ele „trebuie pentru ceva, îşi au rostul lor”. Dacă-i aşa, apoi nu e clar, de ce asemenea critici nu încetează să-şi trateze dinţii, nu renunţă la haine calde şi la prezervative, căci, dacă există durerea de dinţi, senzaţia de frig şi SIDA, apoi, potrivit dogmelor lor, „asta trebuie pentru ceva”, nu? Persoanelor aflate sub puterea dogmei că, dacă omul „a fost creat” cu EN, apoi intervenţia în „starea firească a lucrurilor” se va solda cu „dezechilibru”, le voi aminti că, dacă omul a fost creat de cineva cu setul existent de percepţii, apoi printre aceste percepţii există şi dorinţa însoţită de bucurie de a se schimba, dorinţa de a depune eforturi pentru a înceta să te mai afli în obscuritate, a trăi PR.

Mai există un moment la care vreau să atrag o atenţie deosebită. Dacă omul, fiind influenţat de o concepţie falsă, de teama de pedeapsă sau de respectul faţă de autorităţi etc., face o careva schimbare în viaţa lui, ulterior el poate regreta cele făcute, dorind să revină în starea anterioară sau să înceapă a căuta altceva, deoarece viaţa pe care şi-a creat-o nu-l aranjează. El avea reprezentări optimiste, iar realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta. Omul care a obţinut succesul măcar într-un singur act de înlăturare a EN şi a încercat chiar acum un impuls de PR, anume în acel moment nici nu se poate gândi fără a se cutremura că se va întoarce în starea veche de lipsă a PR şi prezenţă a EN. Asta se asociază cu moartea, chiar cu ceva mai straşnic decât moartea. Cu cât mai des practicantul simte PR, cu atât mai sigură este tendinţa sa de a consolida această stare, de a înlătura cu orice preţ vechea obişnuinţă de a avea EN. Noua realitate este incomparabil mai atrăgătoare decât cea veche.

În viaţa omenirii începe o epocă nouă – oamenii încep să studieze percepţiile care-i alcătuiesc pe ei înşişi, să studieze proprietăţile şi legităţile lor, să depisteze dorinţele însoţite de bucurie, îndreptate spre modificarea componenţei percepţiilor, să creeze tehnologii optime ale acestor modificări. Savanţii din trecut, cercetând proprietăţile substanţelor cunoscute, descopereau substanţe noi, cu proprietăţi noi, inimaginabile. Exact aşa e şi-n acest caz: pe măsura realizării practicii de înlocuire a EN cu PR, apar PR cu totul noi, atât de surprinzătoare, încât nici imaginaţia cea mai cutezătoare n-a putut prevedea nimic asemănător. Începe epoca ingineriei percepţiilor, care constituie conglomeratul cu denumirea de „om”. Începe o călătorie nouă, unică a omului şi o trăsătură distinctivă a acestei călătorii constă în faptul că ea nu este acea „călătorie a conştiinţei”, prin care se subînţelege, de obicei, un proces emoţional sau mintal rupt de la realitate, de la percepţii, adică de la corpul fizic, de la ceea ce ne înconjoară zi de zi. Omul porneşte în această călătorie cu tot ce este el. El nu devine un simplu fantezist care triază termeni filozofici, având o sumedenie de EN, nu simte dorinţe ale bucuriei, este bolnav şi se simte tot mai rău. Corpul său fizic este şi el un set de percepţii, pe care noi le numim „senzaţii”. Aceste percepţii pot să fie schimbate şi ele printr-un efort direct (de exemplu, substituind apatia prin energie, „dispoziţia proastă” prin „dispoziţie bună”), în afară de aceasta, corpul fizic începe să se transforme, să se restructureze pe măsură ce EN dispar din totalitatea percepţiilor, în locul lor venind PR.

La moment (anul 2005) asemenea călători sunt foarte puţini (am în vedere „boturile”), dar în 2000, când abia începeam această activitate, nu exista nici un bot. Sunt sigur că acest număr va creşte, va deveni foarte mare, căci pentru o asemenea călătorie nu trebuie bani, maşini, studii, relaţii, ereditate etc. E suficient doar să afli că o asemenea călătorie este posibilă (tocmai această sarcină o realizează cartea de faţă), precum şi însuşi faptul că tu eşti vie şi ai dorinţa să devii fericită, să trăieşti PR. Iată de ce sunt sigur că numărul de „boturi” va creşte pe an ce trece şi va veni timpul când vom avea sute şi mii. Iată de ce încerc o anticipaţie din cele mai intense, când îmi realizez dorinţele bucuriei prin implementarea „proiectelor-bot”: creez infrastructura pentru cultura „boturilor”, traduc cărţile în alte limbi, susţin practica „boturilor” pentru ca, pe viitor, ele să devină experţi în practică, să poată susţine independent practica novicilor. Îmi consum pentru aceste scopuri tot timpul şi toate mijloacele şi-mi place foarte mult.

Sarcina-minimum pentru „boturi” constă în a-şi însuşi la început arta viselor conştientizate şi experienţa extracorporală, iar apoi a învăţa să păstreze conştiinţa în procesul morţii corpului fizic (când şi dacă el va muri), în perioada dintre moartea corpului fizic şi naşterea altuia nou, si după naştere, pentru ca în „noua viaţă” să-şi amintească practica făcută şi s-o reia de acolo, de unde au încheiat-o în „viaţa precedentă”. Afirm că, pentru a înfăptui cu siguranţă o asemenea experienţă, este absolut necesar de a învinge întristările şi a obţine PR continue, de dorit, de o calitate extatică. Umanitatea dispune deja de o asemenea experienţă limitată (să ne amintim de Dalai-lama al 14-lea, Karmapa al 17-lea şi sute de călugări din Tibet mai puţini cunoscuţi care au devenit „tulku” – oameni care şi-au transplantat conştiinţa într-un corp nou cu rupturi mai mari sau mai mici în conştiinţă, în capacitatea de a păstra în memorie vieţile trecute şi experienţa trecută).

EN au o serie de trăsături distinctive:

• după ele survine tâmpenia (adică slăbirea bruscă a capacităţii şi dorinţei de a distinge percepţiile);
• ele sunt urmate de o înrăutăţire a stării fizice;
• după ele urmează pierderea interesului, anticipării, entuziasmului, altor PR, dorinţelor îmbucurătoare;
• prezenţa lor este incompatibilă cu gândirea lucidă;
• prezenţa lor este incompatibilă cu PR;
• fiind cuprins de EN, semeni cu un robot programat – reacţiile şi faptele se pot calcula din timp; eficienţa acţiunilor tale este extrem de scăzută;
• este aproape imposibil să te rupi din fluxul de EN fără un antrenament asiduu şi hotărât: chiar dacă, într-un careva moment, vei dori să încetezi a mai fi pradă a emoţiilor negative, ele nu vor înceta – se resimte inerţia obişnuinţei create prin repetare de mii de ori.

Trăsăturile caracteristice ale EP:

• ele sunt reversul, contrariul-oglindă al EN: invidia – bucuria răutăcioasă, nemulţumirea – mulţumirea, umilinţa –SPI, neliniştea – calmul moleşitor şi mediocritatea, amarul înfrângerii – „triumful” victoriei, tristeţea singurătăţii – amiciţia bolnăvicioasă, linguşirea etc.;
• după ele survine istovirea, prostraţia, indiferenţa;
• după ele apare o intoxicare, o stare fizică proastă, deşi nu atât de distinctă ca după EN;
• în timpul când eşti posedat de ele apare teama că, mai devreme sau mai târziu, ele vor înceta şi vei fi stăpânit de EN;
• trăirea lor este în proporţie de aproape 100% incompatibilă cu PR – fac excepţie doar situaţiile când EP echilibrează EN corespunzătoare şi în spaţiul eliberat e posibilă o scintilaţie a PR;
• în procesul manifestării lor şi după survine tâmpenia;
• desfăşurarea lor este incompatibilă cu o gândire lucidă, chiar dacă acest lucru nu se manifestă tot atât de clar ca în cazul EN;
• aceeaşi „robotizare”, uşurinţă a calculării-prezicerii reacţiilor şi faptelor omului posedat de EP, aceeaşi lipsă a eficienţei acţiunilor;
• dorinţa de a încerca EP aminteşte cel mai mult dependenţa narcotică – sindromul abstinent din cauza lipsei EP poate fi extrem de „dureros”, adică însoţit de EN foarte puternice.

Omului cufundat în EN îi vine foarte greu să delimiteze clar EP şi PR anume din cauza faptului că PR sunt extrem de rare în viaţa lui, de aceea în PCD accentul principal se pune anume pe înlăturarea EN, fiind evidente toxicitatea, chinurile provocate de ele şi lipsa dorinţei de a le avea. Pe măsură ce gradul de libertate de EN va creşte, printre EP va începe o diferenţiere – unele vor deveni sateliţi nedoriţi ai EN, pe altele omul va dori să le mai aibă, curăţindu-le de slinul otrăvitor, pe măsura curăţirii din ele se va cristaliza un grăunte de PR. Unele EP vor decădea de la sine fără eforturi după ce vor fi înlăturate dublurile lor printre EN, de exemplu, la înlăturarea invidiei va dispărea şi bucuria răutăcioasă.

PR nu dispar niciodată pe măsura înlăturării EN, din contra, se intensifică toate calităţile lor: a) frecvenţa survenirii, b) intensitatea, c) profunzimea (adică numărul de nuanţe), d) penetranţa (gradul de diferenţiere de percepţiile adiacente, „puritatea”) şi e) rezonanţa (o proprietate ce rezidă în faptul că apariţia unei PR se soldează cu eruperea unui întreg „buchet” de alte PR).

Încă o deosebire caracteristică dintre PR şi EP constă în faptul că EP, oricare ar fi intensitatea lor, sunt totdeauna orientate spre un anumit obiect. Chiar şi o bucurie răutăcioasă puternică este o bucurie cu un prilej anume, în raport cu un om concret. Chiar şi o milă mare este mila faţă de cineva concret într-o situaţie concretă. PR posedă proprietatea unică de a deveni lipsite de obiect, mai ales atunci când devin extatice.

Există termenul „maladie psihică”. Cu el se notează totul ce nu este obişnuit, acceptat. Umbli nudă – eşti bolnavă. Te scalzi în copcă – eşti bolnavă. Înlături EN – eşti bolnavă. Nu vrei să te măriţi – eşti bolnavă. Nu-ţi iubeşti părinţii – eşti nesănătoasă cu totul! Eu propun altă definiţie: este bolnav psihic omul care nu vrea să fie stăpânit de unele gânduri, emoţii, dorinţe, dar le are. Dacă nu doreşti să ai emoţii negative, dar le ai, înseamnă că nu eşti sănătoasă psihic, iar înţelegerea clară a acestui fapt te face să cauţi căi spre însănătoşire, adică spre încetarea EN.

Una din principalele dificultăţi în calea spre înlăturarea directă a EN este interpretarea lor falsă ca „o parte inseparabilă din mine însămi”, ca o proprietate a mea. Cu cât omul e predispus mai tare spre setea de a poseda, cu atât mai greu îi va veni să se izbăvească până şi de aşa o proprietate cum sunt suferinţele mari, cu atât mai mult că el speră că, după un acces de EN, va avea un acces de EP. Dar dacă începi să înlături EN, teama şi regretele dispar treptat, absurditatea lor devine evidentă, or, ca rezultat al înlăturării EN se intensifică scintilaţiile PR, fiecare strălucire de acest fel luminează clar dilema: sau una, sau alta. Pe un taler al balanţei sunt EN, pe celălalt – bucuria atingerii de PR.

EN nu reprezintă o parte componentă inalienabilă a personalităţii, ci doar o tumoare. Deseori se vorbeşte despre aşa-numitele „calităţi personale”, subînţelegându-se că aceste calităţi ar reprezenta ceva propriu nouă, indiferent de orice, ceva ce ne este dat de la naştere sau ni s-a cultivat pentru totdeauna prin educaţie. Spunând: „Aşa-s eu, irascibilă”, omul afirmă că irascibilitatea este anume „o calitate personală”, „o trăsătură de caracter”. Se presupune că iritarea apare inevitabil în anumite împrejurări, adică se plăsmuieşte o careva „legătură” rigidă şi stabilă dintre circumstanţe şi EN. În afară de aceasta, se inventează o „natură” deosebită a acestei „calităţi”, diferită de o simplă tumoare pe care poţi sau s-o cultivi, sau s-o înlături. Toate aceste calităţi sunt deprinderi pătrunse adânc de a fi posedat de EN. Nu există nici un fel de „legături”, este o simplă obişnuinţă ce poate fi schimbată.

Dacă fixezi faptul că toate EN sunt înlăturate sau că acum nu ai EN, dar în acelaşi timp nu-s nici PR puternice, asta înseamnă că, în momentul dat, eşti dominat de fonul negativ (FN). FN reprezintă aceleaşi EN, dar de intensitate foarte mică, ele parcă-s „unse” ca o „pojghiţă” subţire de EN „la fund”. Ele nu au izbucniri distincte, dar când un asemenea impuls apare, el este o EN obişnuită, de multe ori nici nu-ţi dai seama că EN nu apare pe loc gol, ci există un strat nutritiv sub formă de FN, pe care-l încerci chiar acum. FN este foarte întins în timp, el poate dura ore, zile, luni, toată viaţa. E un lucru foarte greu să depistezi FN care s-a înrădăcinat atât de adânc. În acest scop este raţional să recurgi la sfatul unui partener de practică, deoarece omul care posedă experienţă de lichidare a EN, stărilor energetice negative („SEN”), poate să vadă în tine manifestări ale acelui FN, cu care ai o identificare rigidă. Dacă nu ai o asemenea posibilitate, trebuie să-ţi intensifici atenţia, să recurgi la diverse practici de depistare a FN. Este eficientă practica şlefuirii emoţionale (a se vedea în continuare). Poţi să-ţi triezi gândurile, observând, care din ele creează cel mai distinct FN. Asta-ţi va permite să scoţi în evidenţă FN. Poate fi vorba de o îngrijorare din cauza incertitudinii viitorului, teama pentru copil, frica de părinţi, teama de aprecieri negative făcute de alţi oameni, sfiala, predispoziţia spre starea cenuşie – fiecare are ceva propriu anume lui.

Fonul revelator („FR”) se defineşte la fel ca şi FN.

Să definim termenul „dominantă negativă”. Adesea oamenii declară precum că sunt în mare măsură liberi de EN, iar unii susţin chiar că nu încearcă EN şi FN ore şi chiar zile întregi. Dar chiar şi-n momentul când se fac asemenea afirmaţii ei sunt posedaţi de EN şi FN, încât până şi faţa li-i crispată, corpul e încordat. Te uiţi şi te miri – omul nu se vede pe sine însuşi? Dominanta negativă reprezintă aceleaşi EN şi FN, te-ai deprins atât de mult cu ele, încât nu numai că nu-ţi imaginezi viaţa fără ele, dar nici nu-ţi dai seama de existenţa lor. Repet: dacă în acel moment tu ai fi liberă de toate EN, apoi chiar în acea clipă ai avea PR puternice, stabile. Dacă ele nu-s, înseamnă că tocmai în acest moment persistă EN, FN sau SEN şi anume dominanta negativă.

Nu te opri la stadiul discuţiilor despre practică, începe lupta reală pentru eliberare chiar acum. Luptă! Cât mai poţi trăi cu asta? Da, înlăturarea EN este foarte anevoioasă, dar oare e mai simplu să trăieşti cu ele? Cel dintâi pas este să începi înlăturarea EN. Dacă nu l-ai făcut, înseamnă că n-ai făcut nimic în genere şi totul în faţa ta este închis. Cât timp poţi consuma pentru primul pas? Te aşteaptă întinsurile grandioase ale PR, iar tu te mocoşeşti cu această otravă… Imaginează-ţi că eşti o alpinistă care asaltează un pisc. Există mulţi oameni care pretind că sunt guru, luminaţi, meşteri, dar ai văzut măcar un om liber de EN? E o culme pe care puţin cine reuşeşte s-o asalteze – nu de aceea că ar fi o sarcină atât de complicată, ci doar fiindcă nimeni nici nu şi-o pune. Nimeni nu înlătură EN prin efort direct, toţi caută căi întortocheate, BMR – poziţii, mantre. Adună-ţi toată hotărârea, asiduitatea, dragostea de viaţă – dacă această sarcină nu va fi realizată, atunci te aşteaptă soarta tuturor celor care te înconjoară. Priveşte-le pe bătrânele care au devenit o întrupare fizică a EN – te satisface o asemenea viaţă? Priveşte la tineretul cu ochii pustii care aleargă în spasme de la EN şi tâmpenie spre EP şi spre EN încă mai puternice, spre o tâmpenie şi mai mare. Vrei să fii ca dânşii? Dacă nu – luptă. Imaginează-ţi că eşti o amazoană, un terminator, o alpinistă, o zgripţuroaică – vei avea nevoie de o încordare supremă a forţelor şi nu de dragul unui „viitor luminos” fantomatic, ci pentru a simţi PR pe care ai s-o ai chiar acum, înlăturând încă o EN. Fiecare pas următor îţi aduce şi gradul următor de libertate, fiecare zi – un nou impuls de PR, de revelaţii, viaţa se transformă într-o creaţie continuă şi în desfătare în această creaţie.

Lângă intrarea în blocul în care trăieşti sunt instalate bănci. Pe bănci şed moşneguţi şi băbuţe. Alături vezi copii, adolescenţi. Şi iată aceste flori ale vieţii se vor transforma IMINENT în ASTA, pentru care nici cuvinte nu se găsesc. Priveşte în ochii moşnegilor şi babelor. Tu vrei ASTA pentru tine?

Concomitent cu lichidarea EN, în aceeaşi clipă vin străfulgerări de PR. Chiar dacă te vei dezbăra de EN doar foarte puţin, îţi va deveni clar: calea spre libertate este uluitor de simplă! Trebuie doar să arunci din tine câteva feluri de obscurităţi, întristăstări ŞI ATÂT! Şi va începe o călătorie uimitoare însoţită de trăiri profunde, pătrunzătoare care-ţi descoperă o lume nouă chiar în tine însăţi. Tu nu priveşte ceva atrăgător de departe, ci devii tu însăţi o plăcere, o descoperire, o călătorie!

Dincolo de perdeaua EN este imposibilă să încerci PR, ele nu pot fi create sau plăsmuite – ele ori se manifestă, ori nu, dar eu pot să doresc să le am. Dorinţa de a trăi PR este cu atât mai puternică, cu cât eşti mai liberă de „obscurităţi” (vezi în cele ce urmează) şi ea apropie, într-un mod miraculos, „developarea” PR, iar dacă dorinţa e foarte puternică, ea-şi schimbă calitatea şi eu o numesc „efort”, în acest caz PR apar spontan. La început sub formă de impulsuri de scurtă durată care, la prima vedere, nu au nimic comun cu practica. Apoi dependenţa dintre profunzimea şi intensitatea PR de intensitatea şi sinceritatea eforturilor se manifestă mai clar. Când norii de fum se spulberă, se destramă, după ei se vede soarele. PR nu reprezintă nişte stări statice. Încercându-le, tu însăţi devii o cale spre lumi miraculoase.

Un obstacol foarte serios pentru înlăturarea EN şi începutul unui antrenament asiduu pentru asta este reacţia societăţii. O reacţie negativă. Agresiv-negativă. Este foarte mare probabilitatea că oamenii din jurul tău – rudele, cunoscuţii, „ezotericii” la conferinţe în Internet – vor agresa cu înverşunare însăşi ideea înlăturării EN, vărsând noian de cuvinte despre aceea că asta-i imposibil, „potrivnic firii”, se va solda cu boli psihice straşnice etc. În Rusia există excepţii de la această regulă, dar, vai, ele-s foarte puţine. La început, rudele şi prietenii vor fi de acord cu toate, din spirit prietenesc din teama că vei înceta să-i iei în seamă, dar cu cât mai consecventă va deveni practica ta de înlăturare a EN şi concepţiilor dogmatice, cu atât mai clar se va manifesta şi adevărata lor atitudine faţă de toate astea. O asemenea atitudine agresiv-negativă unanimă faţă de lichidarea EN, de multe ori însoţită şi de ameninţări şi violenţă fizică, poate zdruncina serios hotărârea ta. Simţind în jurul lor un vid, mulţi practicanţi începători se predau şi trec în rândurile celor care-şi duc zilele în EN. E opţiunea ta, tu trebuie să decizi.

Când sunt „developate” percepţiile obişnuite, chiar dacă-n ele este mare ponderea EN, chiar dacă ai dorinţa să nu le ai, ai o „senzaţie de confort”. Când îţi încep practica căii directe şi schimbi unele percepţii pe altele, chiar dacă ponderea PR va creşte treptat, va apărea şi o „senzaţie de disconfort”. Începând cu un anumit nivel de saturare cu PR, disconfortul de la schimbarea percepţiilor cedează locul presimţirii, aspiraţiei, extazului şi altor PR. O oră în afara practicii revine în amintiri ca un lanţ mai mult sau mai puţin neted de amintiri. O oră de eforturi – ca o pătrundere prin junglă, ca o ciocnire continuă de obstacole, depăşirea lor, ca un lanţ de descoperiri. Aşadar, practicantul, la stadiile incipiente ale practicii, când PR sunt „developate” rar, poate folosi prezenţa senzaţiei de confort drept temei de a presupune că el „dormitează” în obscurităţile obişnuite. Cuiva o asemenea viaţă poate să i se pară oribilă, tot aşa cum oribilă viaţa unui călător îi pare vecinei tale bătrâne o prostie enormă şi masochism.

EN sunt asemenea unei tumori canceroase. De exemplu, omul care s-a deprins cu mila faţă de sine însuşi (MS) îşi distruge consecvent viaţa cu propriile mâini. Or, ca să fie jelit, ca să i se acorde atenţie, ca să fie consolat (anume asta el o vrea mult), trebuie să aibă un careva temei, să se evidenţieze cumva prin „nefericire”. Ca să-şi savurezi „nefericirea”, se cer amănunte, ba mai multe, atunci el, în cunoştinţă de cauză, ba chiar cu un sentiment de superioritate, îi va iniţia pe alţii în „tainele” „suferinţelor sale”. Cel care devine lider în această cursă, îşi agaţă nimbul de martir, „însemnat de soartă”, consolidându-şi senzaţia propriei importanţe.

În omul predispus spre MS („oMS”) ia naştere un complex de dorinţe de felul tumorii canceroase: pentru el devine mai dorit acel final, care-l va conduce la „neplăceri”, or, cu cât mai multe suferinţe şi EN va încerca el, cu atât mai tare îşi va susţine MS şi SPI, cu atât mai înaltă va fi treapta pe care va ocupa-o el pe scara nenorociţilor care cer (şi obţin) mila altor oameni, la fel ca şi acţiunile ce decurg din această milă. „Nenorocirile” (reale şi închipuite) devin averea, marfa lui, pe care el o schimă pe atenţie şi servicii. Ca rezultat, oMS începe să-şi distrugă propria viaţă cu propriile mâini, călăuzindu-se de acţiuni orientate slab („aos”) şi de acţiuni orientate distinct („aod”). AOS reprezintă acţiuni însoţite de gândul „eu fac asta”, „asta se întâmplă”, dar dacă omul e întrebat sau dacă se întreabă el însuşi: „Fac eu asta?”, „Asta se întâmplă anume aşa?”, el va răspunde negativ. În cazul AOD, omul e de acord cu ideea că anume el face acest lucru.

01-02) E mai simplu să-ţi pui în faţă sarcina înlăturării EN decât să începi a o realiza. Trebuie să depui eforturi cu adevărat enorme, să faci ca practica să devină o parte inalienabilă a vieţii tale, altfel visurile vor rămâne doar visuri. Nu trebuie „să rezervi timp pentru practică”, ci s-o aplici chiar în însăşi viaţa. Puţini sunt oamenii care trec de la cuvânt la faptă şi continuă să-şi urmărească scopul, cu anticipaţie şi aspiraţie nestăvilită, în pofida succeselor şi insucceselor.

EN se înlătură cu ajutorul efortului – de parcă „te-ai smulge” din ele ca dintr-o mlaştină care te trage la fundul ei, „ţi-ai aminti” cum eşti în starea liberă de EN, „faci un salt” în PR. Acest efort se obţine prin numeroase exerciţii. Descrierea multor variante de imagini şi gânduri aflate în rezonanţă cu efortul o găseşti mai jos. Înlăturarea EN este, prin definiţie, un efort, drept rezultat al căruia: a) de la EN nu rămâne nici măcar o urmă infimă; b) apare o PR fie şi slabă, dar distinctă. Desigur, la început nu vei reuşi să „faci un salt” atât de curat din EN, încât să ai de fiecare dată o PR, pentru început va apărea starea „nu se întâmplă nimic”, dar poţi, cel puţin, să-ţi aminteşti despre aspiraţia spre PR după fiecare tentativă de lichidare a EN.

„Înlăturarea impecabilă” este aceea când EN este înlăturată în cel mult 0,5 secunde. În acest răstimp EN nu reuşeşte nici să te otrăvească puternic, generând o trenă de EN următoare, nici să alimenteze FN.

Ca să păstreze un caracter social adecvat, oamenii adesea suprimă EN, asta nu aduce la eliberarea de EN, ci din contra – EN se transformă într-un FN greu, care acoperă cu o ceaţă densă toate celelalte percepţii. Cum poţi să deosebeşti înlăturarea EN de suprimarea ei? Criteriul este anume trăirea PR, măcar pentru acea clipă scurtă până la reapariţia EN din obişnuinţă. Te mai poţi orienta după caracterul dorinţei de a nu mai avea EN – dacă ea este însoţită de anticipaţie, atunci probabilitatea înlăturării, dar nu suprimării EN este sporită. Dacă dorinţa este motivată prin frică, ruşine, SPI şi alte EN, înlăturarea nu se va produce.

Dacă după încercarea de a înlătura EN apare o senzaţie de greutate, oboseală, nemulţumire, dacă nu apare un impuls de PR, asta înseamnă că s-a produs anume o suprimare, dar nu înlăturarea. La suprimare tu alegi nu renunţarea la EN, ci doar camuflarea manifestării ei exterioare din teama de urmări sau din ruşine şi alte EN, dar în acest răstimp tocmai fierbi şi te străduieşti doar să pari calmă la exterior. În asemenea condiţii EN adesea nu numai că nu slăbesc, ci chiar se intensifică, numeroasele lor focare continuă să apară, generând o fierbere cu miros urât, care, mai devreme sau mai târziu, se va exterioriza inevitabil. O EN poate fi substituită prin alta (de exemplu, iritarea poate fi substituită prin ruşine, frică sau milă faţă de sine), dar intoxicarea rămâne.

Voi enumera ceea ce nu este înlăturare a EN şi nu te scoate din nesfârşita lor circulaţie:

• Substituirea EN prin PN. Dacă soţul te irită, o suni pe prietenă şi ea te amuză
• Dizlocuirea – o EN o înlocuieşte pe alta. În loc de ruşine simţi agresivitate
• Autoînşelarea – EN este trăită ca şi până acum, dar tu crezi că nimeni nu vede asta, tu te convingi pe tine însăţi că EN nu există, nimicindu-ţi sinceritatea şi lipsindu-te de ultima şansă de a te schimba
• Evadarea în tâmpenie – EN există, dar tu îţi interzici chiar şi gândul despre asta, pur şi simplu, dizlocuieşti acest gând
• „Lipirea” – apare gândul „Acum sunt posedată de EN”, există o dorinţă vagă de a nu mai avea EN, dar puterea acestei dorinţe este insuficientă pentru a depăşi inerţia care te conduce spre EN şi puterea dorinţei mecanice de a continua să ai EN
• Suprimarea – transformarea EN în FN.

Această enumerare este, desigur, incompletă, dacă vei dori, poţi s-o completezi.

Unul din principalele obstacole din calea spre înlăturarea EN este autoînşelarea, când omul crede numai că doreşte să înlăture EN, dar în realitate nu vrea acest lucru. Anume dorinţa de a încerca EN, despre care, poate, nici nu-ţi dai seama, face ca procesul înlăturării să fie foarte complicat. Totdeauna când există EN, există şi dorinţa de a avea EN, cu cât mai puternică este EN, cu atât e mai mare şi această dorinţă. Atunci când apare înţelegerea clară a faptului că EN este atât de puternică tocmai din cauza faptului că tu vrei s-o ai, dar nu de aceea că înlăturarea ei ar fi un lucru atât de complicat, apare hotărârea, anticipaţia, entuziasmul. O asemenea claritate se poate solda cu apariţia a unui cuplu nou de dorinţe – dorinţa de a intensifica dorinţa PR şi dorinţa de a slăbi dorinţa de EN. Dorinţa de EN este însoţită de gânduri consolatoare de felul „el m-a provocat”, „această EN este îndreptăţită” etc.

Înlăturarea EN se obţine ca rezultat al depunerii eforturilor generate de: a) dorinţa de a înceta aceste chinuri; b) înţelegerea faptului că nu mai poţi trăi în această masă toxică; c) aspiraţia spre claritate, spre PR, manifestarea cărora este incompatibilă cu EN. La înlăturarea EN nu se produce substituirea unei EN prin alta, căci nu te aranjează un efect cosmetic, or, sarcina nu constă în faptul ca cineva să creadă că tu nu ai EN, ci în a nu avea EN, a avea PR. Ca rezultat al înlăturării EN apare totdeauna o trăire de eliberare, de bucurie calmă, de satisfacţie, de tihnă intensivă, de anticipare şi interes pentru viaţă. Suprimarea nu aduce cu sine nimic din toate astea.

Dacă examinăm procesul înlăturării EN în detalii, vedem că el reprezintă:

• O fixare scurtă, momentană în gând „am EN”
• Dorinţa de a înceta să fii posedat de EN
• Efortul (adică un impuls brusc, concentrat al dorinţei) de a înceta EN
• Dorinţa de a avea PR
• Efortul pentru generarea PR
• Manifestarea PR.

Abia după ce pct. 6 a fost realizat, înlăturarea se poate considera perfectă. Înlăturarea EN cu succes nu înseamnă că ea nu va apărea iar peste cinci secunde, or, e vorba despre o deprindere foarte puternică, dar, dacă vei înlătura EN consecvent şi asiduu de fiecare dată, această obişnuinţă va slăbi până când va dispărea totalmente.

Pe măsura perfecţionării, verigile acestui lanţ devin tot mai mult o deprindere, o obişnuinţă, se produc parcă de la sine, cu acelaşi automatism care caracteriza anterior manifestările EN. Aşadar, obişnuinţei de a avea percepţii nedorite de tine îi ia locul deprinderea de a avea percepţii dorite, până la urmă, ai să înveţi să înlături EN impecabil. După ce vei înlătura EN impecabil o perioadă suficient de îndelungată, ea va înceta să se mai manifeste, astfel obţinându-se înlăturarea deplină a acestei EN. Când înveţi a merge pe bicicletă, este al dracului de greu să-ţi menţii echilibrul, după ce-ai învăţat, nici nu te mai gândeşti la asta. Aşa e şi aici.

La stadiile iniţiale de antrenare în înlăturarea EN este raţional să se recurgă la o susţinere prin imagini vizuale sau gânduri aflate în rezonanţă cu procesul curăţirii de EN. Fiecare practicant alege pentru sine o asemenea imagine în corespundere cu preferinţele sale. Asta poate fi o rază de lumină puternică ce arde toate EN, imaginea unui şuvoi ce spală toate EN din calea sa, imaginea unei explozii, care distruge în fărâme mici şi aruncă departe cioburile de EN – tot ce vreţi. Voi da exemple de imagini ce se află în rezonanţă cu efortul de lichidare a EN, adunate de Sqwo:

1. Creşterea intensităţii eforturilor e ca ridicarea unei pietre mari şi grele de la fundul unui lac: mai întâi o cureţi de mâl, apoi o tragi continuu în sus.
2. Fiecare EN puternică e ca un uragan, ca să supravieţuieşti, trebuie să înfigi cu îndârjire un stâlp trainic pe care vântul nu-l poate îndoi. De fiecare dată stâlpul e tot mai puternic.
3. Afirmarea puterii într-o ţară rebelă. Nişte gloate demente de impostori vor să acapareze puterea în acest loc. Este suficient să-ţi dai un răgaz şi puterea va fi pierdută. Când puterea şi-a căpătat stabilitatea, promulg legi noi – legea calmului, legea aspiraţiei, legea bucuriei.
4. Reîntoarcerea atenţiei, liniştită, dar neabătută, de la EN la amintirea despre PR, ca şi cum nu aş putea privi ţintă la un obiect din cauza faptului că privirea fuge mereu şi eu aş fi nevoită să scutur de pe mine toropeala, să ţin capul, să ascund celelalte obiecte cu nişte cârpe ca să nu-mi distragă atenţia. În sfârşit, am învăţat să privesc într-o singură direcţie, să-mi reîntorc privirea care se distrage fără eforturi.
5. Laserul – o raza, o şuviţă foarte subţire de lumină, care curăţă spaţiul repede şi impetuos.
6. Salturile tigrului – expirând aerul, îmi adun toate forţele şi mă arunc în PR, sar în ea şi chiar dacă peste o secundă-două de trăire a PR sunt trasă înapoi, fac saltul iar şi peste puţin timp observ că starea iniţială se schimbă, reuşesc să sar în PR deja pe 3-5 secunde.

01-03) Unul din procedeele care permite de a zdruncina deprinderea înrădăcinată adânc de a avea EN într-o anumită situaţie este practica schimbării ciclice a interpretărilor. Dacă acum eşti posedată de tristeţea singurătăţii, încearcă să te concentrezi la un alt gând: „Ce bine-i că pot să fiu, în sfârşit, singură, să nu caut să prezint ceva, să nu demonstrez nimănui nimic, să nu caut să corespund convenienţelor şi normelor; pot să mă relaxez, să mă las dusă de emoţiile şi fanteziile mele. Mereu în jurul meu mişună o mulţime de oameni, iar acum pot să profit de moment şi să mă desfăt în singurătate”. Vei observa că EN a singurătăţii a slăbit. Acum schimbă interpretarea şi gândeşte altfel: „Dacă aici ar fi un băiat simpatic, aş putea să mă ating de el, având plăcerea emoţiilor erotice. Acum cuiva i-i foarte bine în doi, iar eu sunt singură, n-am cu cine vorbi, n-am pe cine iubi”. Drept rezultat, agravarea durerii singurătăţii, agravarea altor EN. „Oscilând” între două tipuri de interpretaţii, vei acumula o experienţă interesantă, convingându-te că prezenţa EN depinde nu de situaţie, ci de interpretarea ei. Schimbarea interpretărilor nu este o cale de eliberare de EN, ci doar primul pas spre ea, deoarece, în primul rând, inerţia deprinderii de a avea EN, repetată de sute de mii de ori, e mai puternică decât orice interpretări, iar în cel de-al doilea rând, tot timpul cât schimbi interpretarea, EN e prezentă, se dezvoltă, intoxică, generează noi EN. Schimbarea ciclică a interpretărilor îţi dă numai o experienţă minimă de slăbire a EN, totuşi, consolidează înţelegerea faptului că EN poate fi influenţată în orice situaţie. Concepţia falsă precum că orice emoţie este determinată totalmente de situaţie te face neputincioasă, căci sunt foarte rare cazurile când poţi să schimbi situaţia care-ţi trezeşte disperare. Iar drept rezultat avem fie o pesimistă cufundată până la urechi în EN, fie o revoluţionară care încearcă să schimbe împrejurările în aşa fel ca EN să nu mai apară, ceea ce, desigur, este imposibil, pur şi simplu, unele EN sunt schimbate cu altele.

Dacă ambele interpretări sunt posibile în aceeaşi măsură, atunci de ce n-ai alege şi n-ai consolida-o pe aceea care slăbeşte EN şi-ţi permite să fii într-o stare mai atrăgătoare? Schimbarea interpretărilor nedorite cu cele dorite este o sarcină-minimum, care-ţi va permite de a zdruncina obişnuinţa de a cădea imediat pradă unor EN intensive.

Este foarte important, e substanţial chiar faptul că, pe măsura practicii tale, are loc acumularea experienţei de trăire a PR – clipele trăite de tine în PR se acumulează nu „în sens figurat”, ci chiar în sensul şi mai direct, real, de aceea, mai devreme sau, din păcate, mai târziu, are loc o spargere, o penetrare, tu simţi o uşurare spontană de la lichidarea EN, PR neştiute de tine încep să se manifeste mai stabil şi mai clar, apar noi PR.

Dacă există EN de care-ţi pare rău să te desparţi (de obicei, melancolia, mila pentru sine, mila faţă de alţii, gelozia, se mai întâmplă să fie agresiunea, atitudinea negativă), apoi poţi să te eliberezi de acelea pe care le consideri nedorite. Deprinderea de a avea EN este consolidată prin sute de mii de repetări, de aceea deja peste câteva secunde după înlăturare ele pot să apară din nou. Consolidează-ţi hotărârea neclintită şi perseverenţa de a-ţi atinge scopul orice-ar fi, de a depăşi deprinderea ucigătoare. Pentru înlăturarea deplină a EN se vor cere mari eforturi, dar rezultatele pe care le vei obţine în formă de sclipiri de PR le vei obţine imediat după fiecare efort încununat de succes, experienţa acestor trăiri se acumulează, sporind eficienţa practicii şi plinătatea vieţii.

Asaltul unei EN luată aparte este un exerciţiu eficient. Alegi o EN care se manifestă frecvent, de exemplu, nemulţumirea şi iei o decizie – în următoarele trei zile şi nopţi (trei ore, o oră) nu-i vei permite să se manifeste mai mult de o secundă-două. În amestec cu alte EN nemulţumirea se manifestă la fiecare pas, uneori este greu să le deosebeşti, ca să nu mai vorbim despre aceea că trebuie să faci asta într-o secundă, de aceea este necesar să te supraveghezi în fiecare secundă (!). Înlăturarea unei EN concrete se transformă într-un asalt de proporţii al multor altora. Chiar şi o oră de practică de acest gen e foarte complicată, de parcă ai participa la maraton. Dacă un asemenea efect nu apare, înseamnă că ceea ce faci tu este o autoînşelare, că dai ceea ce ţi-ai dori drept ceea ce este în realitate, că înlăturarea totală a nemulţumirii, de fapt, nu se produce (ia aminte că un atribut necesar al înlăturării EN cu succes sunt impulsurile de PR). Pe măsura înfăptuirii unor asemenea asalturi va începe să se formeze şi să se consolideze obişnuinţa înlăturării imediate a EN, se vor înregistra progrese esenţiale în viteza şi completitudinea înlăturării. Înlăturarea EN următoare îţi va reuşi cu mult mai uşor comparativ cu prima.

O monitorizare minuţioasă a percepţiilor în scopul depistării şi înlăturării tuturor manifestărilor EN pe care ai condamnat-o la înlăturare te va conduce încă la un rezultat substanţial. O asemenea monitorizare este posibilă doar în cazul dacă eu îmi dau seama (adică fixez în dialog lăuntric (DL) de tot ce se întâmplă cu mine, apare deprinderea de a fi atent faţă de percepţii, apare experienţa trăirii bucuriei prilejuită de atenţie. Sunt două lucruri cu totul diferite – să trăieşti şi să faci ceva„pur şi simplu” şi să trăieşti, dându-ţi seama de toate percepţiile care se manifestă. Monitorizarea minuţioasă iniţiază un proces furtunos de stratificare a percepţiilor, apare o stare creativă, vin idei captivante, descoperiri, aspecte surprinzătoare ale PR, apare un sentiment de profunzime deosebită a vieţii. De parcă s-ar deschide o supapă şi ar începe să curgă o senzaţie de plinătate. Chiar şi fixarea în scris este o bucurie.

EN au totdeauna o manifestare externă („scrisă pe faţă” sau abia perceptibilă pentru un om neiniţiat) – un oftat uşor, o grimasă, un gest aproape invizibil, modificarea specifică a intonaţiei – vom numi toate acestea „simptome corporale ale EN” („scEN”). Aproape 100% din toată mimica, gesticulaţia, intonaţia oamenilor sunt legate indisolubil de scEN. Exercitarea controlului asupra scEN îţi va permite să observi mai bine EN care s-au strecurat, să trăieşti situaţia din nou intr-un alt mod, lichidând EN, purificându-te de EN însoţitoare.

E mult mai simplu să controlezi mimica, vocea, gesturile decât EN, de aceea depistarea şi înlăturarea scEN contribuie la succesul practicii. Dacă „ai scăpat” o EN şi „te-ai trezit” abia atunci când ea a luat proporţii, şi-a adunat în jur mai multe EN, apoi primul lucru pe care trebuie să-l faci este să pui capăt imediat tuturor scEN, iar apoi şi EN. „Curăţă teritoriul”, nu te opri la jumătate de cale, lichidând cele mai mici impulsuri de EN până atunci, până când vei ajunge, cel puţin, la starea de „nu se întâmplă nimic”, iar cel mult – la PR.

Libertatea de EN te aduce la claritate, la libertate de concepţii false. Dacă ai fost violată, acest lucru poate fi dureros şi neplăcut (dar nu e numaidecât să fie anume aşa, or, dacă-i dai siluitorului un prezervativ şi-ţi aminteşti că nu-i aşa de simplu să găseşti un penis care stă bine şi se mişcă singur, ca el să te frece fără „relaţii”, apoi poţi să obţii o plăcere oricât de intensă ai dori), dar în asta NU EXISTĂ nimic ce ar „traumatiza psihic”, deoarece de tine depinde – vei avea emoţii negative sau nu. Atunci când îţi fracturezi mâna, durerea este cu mult mai puternică decât senzaţiile neplăcute la viol. Atunci de ce nimeni nu-şi pune capăt zilelor după fractură? De ce nu se creează cluburi de asistenţă psihologică celor cu mâinile fracturate? Fiindcă nu există obişnuinţa de a avea EN puternice la fractură, fiindcă acest lucru nu se consideră „oribil”, „ruşinos”, aşa cum e în cazul violului. Penisul a fost introdus cu forţa în vagin – iată tot ce s-a întâmplat, dar dacă acestui fapt i se atribuie proporţii cosmice, apoi asta nu-i decât fariseism şi prostie. După o fractură va trebui să porţi ghips două luni, apoi să faci gimnastica articulaţiilor, să suporţi vaccinări împotriva tetanosului etc., iar după o violare chiar şi brutală tot ce trebuie să faci este să te ungi bine cu un antiseptic şi să iei măsuri de prevenire a sarcinii nedorite, cât priveşte vânătăile, apoi ele vor trece de zece ori mai repede decât se va prinde un deget rupt. În afară de aceasta, dacă nu eşti învăluită de EN paralizatoare, poţi să eviţi violul în genere sau să reduci efectul lui negativ la minimum (v. „Întrebări şi răspunsuri” – 0059).

Conştientizând faptul că EN te devorează cu tot cu măruntaie în sensul direct al cuvântului, poţi aplica practica „rememorării că EN este otravă”: în momentul apariţiei EN pronunţi ferm, în glas sau în sine: „Otravă!”, „Nu vreau asta!” Acest fapt îţi va permite să te trezeşti din toropeală, să te mobilizezi, amintindu-ţi de atitudinea ta faţă de EN, să slăbeşti dorinţa mecanică de a avea EN. Concomitent, se frânează dialogul lăuntric parazitar care deserveşte EN şi este un focar de multiple impulsuri.

În înlăturarea EN nu există mărunţişuri! Chiar şi cea mai „infimă” EN este o otravă puternică, atunci când ai PR înţelegi clar acest lucru, dacă PR lipseşte, nu există nici claritate. Chiar şi o umbră slabă de EN slăbeşte imediat şi brusc PR. În afară de aceasta, o EN slabă, de exemplu, o atitudine negativă („AN”) fugară sau o stare energetică negativă („SEN”) (altfel spus, „o stare fizică proastă”, moleşeală, apatie, „nu se întâmplă nimic”) poate fi partea vizibilă a unui aisberg gigantic de FN. Înlătur-o şi atunci partea scufundată se va ridica la suprafaţă, devenind accesibilă pentru studiere şi înlăturare.

„Atitudinile negative” sunt EN slabe, uneori foarte slabe, durează un timp scurt şi nu în toate cazurile sunt urmate de EN pronunţate. De exemplu, este suficient să arunci o privire fugară la o fizionomie dezagreabilă, ba chiar la orice faţă şi pe dată, pentru o secundă sau numai o fracţiune de secundă, izbucneşte o umbră de duşmănie, condamnare sau reprobare. Pe măsură ce-ţi vei antrena atenţia, vei observa că fiecare zi trăită de tine este pătrunsă de mii de AN. Cel mai eficient procedeu de înlăturare a acestei haite este şlefuirea emoţională, concentrarea asupra PR.

În cele ce urmează, voi numi uneori toată această gaşcă – EN, SEN, FN şi AN printr-un singur termen – „patru N” sau „4N”, dar toate acestea nu reprezintă altceva decât varietăţi, tipuri, de EN, de aceea mai des voi aplica pentru ele termenul cumulativ „EN”.

De obicei, oamenilor nici nu le trece prin minte măcar că SEN pot fi înlăturate. Această idee este percepută ca una revoluţionară. Se consideră că moleşeala, „starea cenuşie” este „o parte din mine însumi”, că ea este generată de cauze „obiective” şi că tot ce putem face cu ea este s-o alternăm cu distracţii, orgasm, mâncare, somn. Dar SEN poate fi înlăturată la fel ca şi orice altă stare nedorită. Primul pas este să distingi SEN ca o percepţie aparte, să fixezi prezenţa „moleşelii” sau stării de „nu se întâmplă nimic”. Iată după asta devine posibilă studierea ei, simţirea dorinţei clare „de a nu mai avea starea asta”, prin urmare, devine posibilă aplicarea efortului pentru înlăturarea acestei stări şi înlăturarea ei.

Să definim termenul „obscuritate”, prin care vom subînţelege totalitatea de EN, FN, SEN, AN, concepţii false şi dorinţe mecanice (v. compartimentele corespunzătoare).

Poziţia judecătorului imparţial: imaginează-ţi că judeci conflictul dintre două persoane (una din care eşti tu însăţi) şi zici: „Tacă-vă gura, deveniţi neutri, iar apoi vedem noi ce şi cum”. Înlătură convingerea că EN „sunt fondate”, opreşte autoexcitarea, căci foarte des îţi apreciezi EN ca „justificate”, iar înlăturarea EN – ca o acceptare a „inechităţii”. De aceea spune-ţi ţie însăţi: „Voi analiza situaţia şi voi lua o decizie, dar vreau să meditez în stare trează, fără a fi intoxicată de EN, care-mi blochează capacitatea de a judeca”. Ţine minte că orice EN, indiferent de orice, sunt o otravă ce intoxică tot corpul, te lipseşte de capacitatea de a reacţiona eficient, de a judeca logic, de a avea o simţire fină şi dorinţa bucuriei, de aceea, întâi de toate, ele trebuie să fie înlăturate necondiţionat şi fără nici o rezervă.

Pentru a intensifica dorinţa izbăvirii de EN este raţional să enumeri toate consecinţele nedorite ale trăirii lor, inclusiv urmările pe care nu ţi le doreşti. Este raţional, de asemenea, să enumeri acţiunile care slăbesc dorinţa de a înlătura EN. Este vorba despre:

*) suprimarea dorinţelor îmbucurătoare

*) urmarea unor concepţii mecanice – tot felul de „trebuie”, „se cuvine”, „e important”…

*) alimentaţia excesivă

*) somnul excesiv sau nesomnul cronic

*) orgasmele frecvente (în medie, mai des decât o serie de orgasme o dată la 2-3 săptămâni)

*) mulţumirea de ceea ce este şi mulţumirea de sine.

Perioadele de eforturi hotărâte şi asidue de înlăturare a EN alternează cu perioadele de apatie şi impotenţă, dar, atunci când revii la practică, descoperi că ceva ţi se dă mai uşor – e rezultatul eforturilor depuse anterior. Ce trebuie să faci în perioadele de „retragere”, de depresie? (Vom defini „depresia” ca o stare, în care dorinţa de a avea obscurităţi este cu mult mai puternică decât dorinţa de a trăi PR)

• Minimul pe care poţi să-l faci este să analizezi depresia: să observi, să fixezi în scris, să experimentezi, să cauţi legităţi. Investigaţia intervine în procesul de retragere şi-i schimbă culoarea, nu mai eşti aceea care, pur şi simplu, s-a predat, a cedat, ci aceea care studiază şi observă. Diferenţa e mai mult decât substanţială.
• Pot fi schimbate alte deprinderi. Eu numesc acest lucru „practici conservative”. Obişnuinţa de a fuma, de a consuma alcool, de a folosi cuvinte parazite, de a da din picior, de a te încrunta, de a tăia pâinea, ţinând-o în mâna stângă… există o sumedenie de deprinderi, atât neutre, cât şi nedorite de tine. Renunţarea la ele cu succes, chiar dacă nu cere aceeaşi concentrare sporită, hotărâre fermă ca înlăturarea EN, sporeşte eficienţa eforturilor de înlăturare a EN.

Un extras din jurnalul lui Sqwo despre renunţarea la fumat: „Importanţa încetării fumatului constă nu în faptul că încep un mod sănătos de viaţă, la aşa un „avantaj” nici nu mă gândesc deocamdată. Fumatul este acum doar o deprindere mecanică puternică. Dacă nu-mi satisfac dorinţa de a fuma, ea trezeşte un noian de EN şi această obscuritate este atât de puternică, încât permite de a antrena cu maximă eficienţă însuşi efortul de înlăturare a EN. Nu este raţional de a crea condiţii simplificate pentru practică, căci în acest mod rezultatul ar fi dubios şi nu ai reuşi să exersezi aplicarea efortului „în condiţii de luptă”. Sigur, pot să plec în pădure, să alerg, să citesc, să fac sex acolo, astfel „renunţând la fumat”, dar pe urmă, văzând o tutungerie sau pe o prietenă de-a mea fumând cu poftă ţigări aromatizate, am să cedez iarăşi, iar asta înseamnă că am fost înfrântă din nou şi efortul de lichidare a deprinderii n-a fost pus la punct. Sarcina mea nu este aceea de a fugi în condiţii în care obişnuinţa „hibernează”, ci s-o înfrunt cu tot curajul faţă în faţă, înlăturând-o ori de câte ori apare. În această luptă voi reuşi „să-mi torn în tipar” efortul, „să-l cizelez” până la impecabilitate pentru a-l folosi ulterior în combaterea EN.

Pentru a înlătura EN trebuie să depui un efort puternic. Este o sarcină foarte grea, dar şi foarte interesantă să-l antrenezi, să-l simţi, or, eu înlătur ceea ce nu vreau să simt şi generez ceea ce doresc! Asta mă schimbă în modul cel mai direct, nemijlocit”.

01-04) Este eficientă prin excelenţă practica „percepţiei ciclice” („PC”) – trăirea repetată şi înlăturarea EN. Poţi să creezi (ori să-ţi aminteşti) situaţia când, de obicei, trăieşti o EN (folosind, de exemplu, un gând care serveşte drept trăgaci) şi, de îndată ce EN îşi face apariţia, s-o înlături imediat, apoi s-o generezi iarăşi, înlăturând-o din nou – fă acest lucru atâta timp cât îţi ajung puteri, iar când forţele se vor epuiza, învaţă să aplici un supraefort, simţind în acest moment entuziasm, aspiraţie, anticipare. Dacă, de exemplu, după 50 de cicluri nu mai apar nici un fel de EN, înseamnă că ai folosit această situaţie în proporţie de 100%. Data viitoare automatismul apariţiei EN va fi mai slab, iar înlăturarea EN – mai uşoară. O asemenea practică arde dorinţa de a avea EN şi face mai clară înţelegerea faptului că trăirea lor este întru totul o problemă de dorinţă, de insistenţă a ta.

Perceperea ciclică a EN care apar la anumite amintiri este un procedeu excelent pentru înlăturarea unui FN dens şi compact, or, multe componente ale fonului negativ îşi au începutul în trecutul recent sau mai îndepărtat. De exemplu, ai fost violată sau a încercat cineva să te violeze, ai fost ocărâtă sau bătută de părinţii „care te iubesc cu tandreţe şi-ţi poartă de grijă”, după cum se întâmplă deseori, sau ai simţit o vină, o ruşine puternică etc. EN suprimate atunci au generat un FN dens, care există şi acum. Pentru înlăturarea FN serveşte practica şlefuirii emoţionale (v. în cele ce urmează), dar şi perceperea ciclică a acelor amintiri este în stare să schimbe şi să amelioreze multe. Asemenea amintiri pot fi fragmentare, fugare, vagi, or, tu te-ai străduit să le uiţi, de aceea, la început, trebuie să-ţi reconstitui toate amănuntele. Notează-ţi fiecare mărunţiş pe care ţi-l poţi aminti. Dacă în timpul re-trăirii vor ieşi la suprafaţă amănunte noi, adaugă-le la descriere. Trăieşte iar în amintiri acel eveniment de la început până la capăt, străduieşte-te să simţi cu maximă intensitate tot ce-ai simţit atunci, orice ar fi asta: frică, oroare, ruşine, ce-a fost, aceea şi trăieşte. Toţi aceşti ani ai suprimat amintirile despre acel eveniment oribil, căutând să te îngrădeşti de EN, dar acum se pune tocmai sarcina inversă – să simţi cu maximă intensitate acele afecţiuni pentru ca apoi să le înlături impecabil. Imaginează-ţi că treci prin toate acestea acum, că ai ales tu însăţi această experienţă pentru a atinge cota maximă a măiestriei în înlăturarea EN. Când vei obţine că amintirile despre acea situaţie nu-ţi mai trezesc EN sau reuşeşti să le înlături în mod impecabil, vei acumula o experienţă ce-ţi va sugera că nu situaţia prin sine este „cauza” EN, ci obişnuinţa, iar uneori şi dorinţa de a avea EN este adevărata cauză. Tu trebuie să alegi, vei avea sau nu vei avea EN.

01-05) Practica controlului limitat total („CLT”): timp de 5 sau 10 minute, în fiecare secundă (!), urmăreşti să nu treacă nici o umbră EN fără să fie înlăturată imediat. CLT îţi dă experienţa:

1) depunerii eforturilor întru înlăturarea tuturor EN fără deosebire;

2) depistării şi lichidării chiar şi celor mai slabe EN;

3) aflării într-o stare de libertate mai mare de EN ca de obicei;

4) comprimării şi dilatării timpului, unei vieţi mai intense şi mai interesante.

CLT este concentrarea tuturor eforturilor, supraexcitare, mobilizare totală. Începe cu puţinul – cu un minut. Dacă-mi voi planifica să trăiesc o oră întreagă fără EN, dar le voi avea continuu, fără a le înlătura imediat, înseamnă că voi suferi înfrângere, va slăbi perseverenţa, se va intensifica scepticismul. Dacă-mi propun drept sarcină un singur minut şi obţin succesul, înseamnă că am obţinut o victorie, apare experienţa unui grad mai înalt de libertate ca de obicei, dorinţa de a continua practica.

În timpul CLT înlătură EN aşa de parcă ar fi ultima ta luptă, pe care n-o poţi pierde. Vrei – strigă ceva în sinea ta, vrei – încordează-ţi toţi muşchii, muşcă-ţi degetul, fă ce vrei, dar nu înceta să înlături EN. Întoarce-te pe dos de îndată ce simţi că EN se apropie. Deprinderea trebuie să fie înfrântă şi gata, cu orice preţ. Pe urmă ai să înveţi să înlături EN fără gesturi străine, strigăte etc.

Practica controlului situaţional („CS”) constă în faptul că tu îţi împarţi ziua în situaţii tipice în care se manifestă EN şi FN proprii acestor situaţii. Intrând în coşul scării, îţi este respingător mirosul de şobolani, plecând la serviciu, eşti îngrijorat de atitudinea şefilor etc. Obţine măcar un singur succes, dar concret, cucereşte măcar un cap de pod pe care nu-l vei ceda, smulge-l de sub puterea EN. Vei avea ascensiuni şi căderi, dezamăgiri şi descoperiri, dar eradicarea EN în următoarele situaţii va fi ceva mai simplă. „Tu cea din trecut” nu mai există, există „tu alta”, deoarece „tu” nu-i nimic altceva decât o totalitate de percepţii într-un loc anumit. Tu nu-ţi mai duci viaţa din trecut, deoarece ai făcut preschimbarea percepţiilor şi, dacă vei dori, poţi să te schimbi şi mai departe. Această schimbare este rezultatul unei dorinţe îmbucurătoare, perseverenţei şi asiduităţii în realizarea ei.

În mâinile tale se află o metodă simplă şi eficientă de obţinere a unor percepţii dorite de ele şi de înlăturare a celor nedorite, coşul scării în care se simte putoare de şobolani se va transforma într-un „factor revelator” („FR”), adică percepţia scării va fi în rezonanţă cu PR. Cu cât mai mare va fi ponderea PR în totalul de percepţii, cu atât mai mult se va produce transformarea în FR.

FR este o percepţie-întrerupător, un dispozitiv de lansare care duce la PR (mai ales, dacă există dorinţa îmbucurătoare de a avea PR). Asta poate fi orice – priveliştea mării furtunoase, unor culmi montane, animale plante; fraze, oameni, o melodie etc. De exemplu, priveşti oceanul şi trăieşti o PR. Se apropie un gândac mare, zburând în jurul tău, lovindu-se de mâini, de burtă şi, într-un moment, asta devine nu pur şi simplu un fundal pentru PR, dar, după ce parcă se sparge o cortină de tâmpenie, se rupe un dig, apare o rezonanţă pătrunzătoare a două percepţii. Simţi o tandreţe neobişnuită faţă de acest gândac, chiar dacă ai fost totdeauna indiferentă faţă de gândaci sau ei chiar îţi trezeau până acum dezgust. Din această clipă, gândacul care se apropie în zbor de tine devine un FR.

Există un mecanism de translaţie a FR – FR pentru o PR devine FR pentru alta.

Îţi recomand să alcătuieşti o listă a tuturor FR – o asemenea fixare consolidează puterea lui.

Pentru descrierea FR au o mare importanţă detaliile care intensifică proprietăţile lui de rezonanţă. Deoarece nu e totdeauna un lucru uşor să separi aceste detalii din toată masa de amintiri, îţi recomand să faci o descriere integrală, iar apoi să triezi, lăsând numai ceea ce are importanţă. De exemplu, ai un FR – amintirea cum şedeai cu boturile pe canapea, simţind o PR puternică. Descriind această situaţie, descoperi pe neaşteptate că un detaliu foarte semnificativ este desenul ce reprezintă nişte elefanţi de culoare brună, desen aplicat pe cuvertură. Tu nu poţi să găseşti o explicaţie raţională pentru acest fapt, de aceea, la început, eşti tentată chiar să excluzi acest element din descriere ca pe unul secundar, lipsit de importanţă.

Drept FR poate servi orice – un om tâmpit şi agresiv, noroiul din stradă, înghesuiala din trenul suburban, un panou publicitar, un muc de ţigară în toaletă – orice. Cu cât mai curată, mai completă este înlăturarea obscurităţilor, cu atât mai puternică este prezenţa PR, cu atât mai multe percepţii devin pentru tine FR. Înainte vreme, mergând cu trenul suburban, erai chinuită de plictiseală, de lipsă de ocupaţii, iar acum, în fiecare minut, efectuezi fixarea, şlefuirea emoţională, exprimarea dorinţelor, studierea concepţiilor, lichidarea EN etc. Peste o lună tu eşti surprinsă, descoperind că percepţia trenului suburban cu incomodităţile şi înghesuiala proprii lui s-a împletit atât de mult cu eforturile, cu PR, încât s-a transformat în FR. Dacă mai înainte, privind feţele stupide şi cenuşii, simţeai o AN, acum, după ce ai deprins înlăturarea ei perfectă, oamenii stupizi au devenit pentru tine FR.

Tu „ştii” în permanenţă ce se face dincolo de pereţii casei sau oficiului – acolo şed colegi sau vecini posaci care fac lucruri posace. Dar tu mai ştii că, undeva peste perete, mai există Ejatina, Bodhi, Fiord, alţi practicanţi, există oceanul cu pielea netedă, culmile sclipitoare ale munţilor. Dar, din obişnuinţă, susţii în imaginaţie nu ceea ce este FR, ci tocmai ceea ce te-ai deprins să-ţi imaginezi. Această deprindere poate fi schimbată.

Îţi recomand să perfectezi investigaţii-rapoarte amănunţite despre munca înfăptuită pentru preschimbarea percepţiilor, un jurnal cu o descriere cât mai detailată a luptei tale. Trebuie să te contopeşti de-a dreptul cu pixul şi carnetul. Ce-ai făcut, ce ţi-a reuşit, ce nu ţi-a reuşit, ce descoperiri ai făcut, ce lucruri interesante ai observat, care a fost intensitatea EN şi PR în procesul depunerii efortului etc. – amănuntele sunt descrise în capitolul „Descrieri şi fixări”. De exemplu, poţi să notezi prin diferite semne convenţionale EN înlăturare imediat, cele înlăturate în 2-5 secunde şi cele pe care nu ai reuşit să le înlături (dacă EN a durat mai mult de 5 secunde). Fixarea în scris a experienţei tale va deveni o contragreutate pentru gândurile sceptice, va fi o probă incontestabilă a faptului că realizarea unor asemenea sarcini îţi este pe puteri. Dat fiind faptul că vei înscrie în jurnal lucruri pe care n-ar trebui să le ştie cei din jur (deoarece ei pot să ia o atitudine agresivă faţă de tine), ca să asiguri o sinceritate maximă a notiţelor, păstrează-le în fişiere protejate prin parolă (de exemplu, în programul Word). Parola trebuie să corespundă următorilor parametri: cel puţin 10 simboluri, nici un fragment de cuvânt obişnuit, foloseşte majuscule, cifre şi simboluri speciale de felul @#$%^&*.

Studierea unor EN concrete, clasificarea lor contribuie la distingerea şi înlăturarea lor mai eficientă. Să examinăm în calitate de exemplu iritarea. Iritarea şi indignarea sunt foarte comode drept poligon pentru elaborarea efortului, deoarece se manifestă frecvent, sunt exprimate clar, nu au un suport conceptual atât de puternic ca, de exemplu, gelozia sau mila.

(Atitudinea negativă, nemulţumirea, iritarea, agresiunea, ura sunt diferite grade de intensitate ale uneia şi aceleiaşi EN, anume din această cauză omul care simte „doar” o atitudine negativă, este şi omul care poate manifesta ură în orice moment).

Fiecare iritare apărută concret poate fi referită la o anumită categorie, după care ea urmează să fie înlăturată imediat. Desigur, în acest caz va fi imposibilă o înlăturare impecabilă (adică în jumătate de secundă sau o secundă), de aceea este raţional de a face clasificarea EN doar la etapa iniţială, când încă nu există o claritate deplină în ceea ce priveşte caracterul manifestării ei. Când viteza înlăturării unei EN concrete va creşte, iar de la apariţie până la înlăturare vor trece doar două-trei secunde, corelarea emoţiei şi categoriei va înceta să fie eficientă şi vei putea să omiţi această verigă fără nici o pierdere. La început, însă, clasificarea pe categorii are un avantaj şi anume: ca să determini această categorie şi deosebirile ei calitative, eşti nevoită să priveşti atent toate aspectele manifestării EN. În acest mod înveţi s-o observi bine în viaţa de toate zilele, altfel înlăturarea este imposibilă.

De exemplu, toate actele de iritare, după tipul situaţiilor în care se manifestă ea, pot fi clasificate în felul următor:

1. comportarea nedorită a altor oameni
2. propria ta comportare nedorită
3. concurs de circumstanţe nedorit
4. iritare generală „pe toată lumea”

Nu este chiar atât de importantă descrierea tuturor situaţiilor în care iritarea apare din obişnuinţă, căci înlăturarea ei într-o situaţie conduce la creşterea generală a capacităţii de a o observa şi a o înlătura în toate celelalte.

Este raţional de a încheia actul de înlăturare a EN prin generarea hotărârii de a duce lucrul de înlăturare a EN până la victoria totală, siguranţei că, mai devreme sau mai târziu, PR vor vini şi vor umplea cu sine totul.

Încă un criteriu pentru a împărţi emoţiile în două clase se bazează pe deosebirile din caracterul manifestării lor drept rezultat al observării, fixării, investigaţiei. Una începe să slăbească, să se dizolve, alta se intensifică, se stratifică şi se aprofundează. În corespundere cu primul sau al doilea tip de comportament am putea să le numim „negative” şi „pozitive”. Este interesant faptul că emoţiile pe care le-am definit anterior ca „negative”, rămân a fi negative şi în conformitate cu această clasificare. EP au o comportare duplicitară. Unele din ele se dispersează, mai ales, antipozii precişi ai EN (de exemplu, „amarul pierderii – bucuria posedării”). Altele încep să se stratifice, adică acolo, unde observai o EP, începi să distingi câteva. Careva din ele se dispersează ori apare dorinţa de a le înlătura, altele, din contra, se intensifică, apare dorinţa de a le avea mai des. Treptat, ca rezultat al acestei purificări, încep să se manifeste PR. Vreau să atrag atenţia asupra faptului ca această proprietate a emoţiilor nu poate să fie folosită pentru înlăturarea EN, deoarece în timpul când vei observa EN, ea va dovedi să genereze o mulţime de alte EN, va intensifica FN, în definitiv, nu se va înlătura, ci se va înlocui cu o altă percepţie, iar schimbarea permanentă a percepţiilor are loc în orice condiţii. De obicei, la o asemenea „practică” recurg persoanele care se înşeală pe sine înseşi, dar care, în realitate, nu vor să renunţe la EN.

Este foarte eficientă îmbinarea diferitelor direcţii în practică – nu după un grafic din cap, ci corespunzător interesului, dorinţei îmbucurătoare care există în prezent. E o greşeală să se creadă: „Mai întâi voi înlătura EN, iar apoi mă apuc de concepţii şi dorinţe”. Obscurităţile sunt strâns legate între ele, niciodată nu ştii dinainte unde se va produce spargerea, iar când spargerea se produce, apoi parcă scoţi firul dintr-o pânză, trăgându-l de un căpeţel – pânza se răreşte nu numai acolo de unde tragi aţa, ci pe toată lăţimea ei. Obţinerea libertăţii în ceva anume are un ecou în tot spectrul percepţiilor. Deseori se întâmplă aşa, încât progresul în înlăturarea EN are drept rezultat faptul că falsitatea anumitor concepţii devine evidentă şi invers. Cartea e scrisă consecutiv, compartiment după compartiment, altfel, pur şi simplu, nu poate fi, iar în practică trebuie să te călăuzeşti de dorinţele îmbucurătoare.

Conform experienţei mele de studiere a practicanţilor, oamenii predispuşi spre agresiune au mult mai puţine şanse decât cei tentaţi de mila faţă de sine (MS). Un om impertinent, exploziv, agresiv este predispus cu mult mai puţin să-şi analizeze percepţia decât cel stăpânit de MS. Adevărata combatere a agresiunii începe abia atunci când te apuci să înlături chiar cele mai slabe forme ale ei – umbra de nemulţumire, iritarea slabă. Controlul total şi înlăturarea chiar a unei nuanţe abia perceptibile de nemulţumire sau atitudine negativă, fixarea stării tale minut cu minut (aprecierea intensităţii nemulţumirii pe scara de la 1 până la 10 în fiecare minut) – numai pe această cale obţii o şansă de a te izbăvi de agresiune. Agresiunea, în orice formă a ei, este o infecţie oribilă, o formă deosebit de gravă de maladie a emoţiilor negative şi va trebui să duci o luptă înverşunată pentru fiecare minut al vieţii tale dacă vrei s-o învingi. Nici o cale, nici o practică, nici o căutare spirituală – nimic nu este posibil până atunci, până când agresiunea ne este înlăturată.

E destul de simplu să obţii înlăturarea impecabilă a EN în „practica de canapea”, adică în condiţii relativ lejere, când nu există iritanţi puternici, când alături se află oameni agreabili (sau, din contra, atunci când trăieşti în sânul naturii şi aproape că nu interacţionezi cu oameni obscuri) etc. De cele mai dese ori, insă, practica de canapea îndelungată se soldează cu o criză, probabilitatea ei este sporită la începutul practicii, când este încă slabă obişnuinţa de a avea PR. Prin termenul „criză” subînţeleg o stare în care parcă nu există obscurităţi perceptibile, dar, pe de altă parte, nici PR intense nu există. Nu e clar: ce să faci, în ce direcţie să înaintezi. Se intensifică senzaţia de „nu se întâmplă nimic”, entuziasmul, anticiparea scad până la o cotă critică, În această situaţie este necesar să se recurgă la „căutare activă” – asta permite de a releva straturi groase de EN şi FN, care nu se manifestau doar din cauza faptului că nu existau excitanţii corespunzători. În acest mod apare posibilitatea de a antrena înlăturarea impecabilă a EN în condiţii complicate şi foarte complicate, când înlăturarea automatismului în reacţionarea negativă este deosebit de complicată.

Modul cel mai indicat pentru realizarea căutării active este recurgerea la „experimente sociale” („ES”), care constau în faptul că te transpui sub lovitura atitudinii negative din partea altor oameni. Aici are rost să meditezi bine asupra căilor de retragere, variantelor de autoapărare, procedeelor de manipulare a mecanismelor din jurul tău (inclusiv mecanismelor de comportament al oamenilor) pentru ca atitudinea negativă să nu te aducă la consecinţe nedorite. Iată de ce, în particular, este de dorit să respecţi legea pentru ca, în cazurile dificile, să poţi acţiona mecanismele sistemului de apărare a dreptului.

Exemple de ES simple:

*) vii la magazin şi achiţi costul cumpărăturii cu cel mai mărunt mărunţiş. Conform legii, vânzătorul este obligat să ia orice bani, deoarece ei sunt un mijloc legal de plată. EN care-l învăluie pe practicant – frica de a fi agresat de vânzător sau alţi cumpărători.

*) nu cedezi locul în transportul public. EN generate: ruşinea, frica de agresiune

*) treci prin vagonul trenului din metrou în haine murdare, cerând să ţi se dea de pomană. EN generată: ruşinea

*) o faci pe prostul în societatea unor oameni pe care nu-i cunoşti. EN care apar: senzaţia de inferioritate, obida, indignarea.

Mulţi dintre cititorii cărţii mele reacţionează negativ la ideea realizării ES, considerând că, în acest mod, practicanţii nu numai se antrenează în lichidarea propriilor EN, dar şi generează EN suplimentare altor oameni. Eu pornesc de la următoarele considerente:

a) Este imposibil „să-i trezeşti” EN cuiva – însuşi omul decide că vrea să aibă EN şi nu vrea să renunţe la ele. Este uşor a te convinge de asta şi eu te sfătuiesc insistent s-o faci: spune-i oricărui om (luat la întâmplare sau unul bine cunoscut) că există o metodă de a nu avea EN. Întreabă-l: ar vrea el să obţină aşa ceva? În 90% din cazuri vei auzi un răspuns negativ şi raţionamente de felul: „Fără EN omul se transformă într-un cadavru”. Ceilalţi 10% vor fi de acord, parţial, că ar dori să nu aibă EN. Povesteşte-le despre tehnologia PCD, iar peste vreo două zile întreabă-i: ce-au făcut ei pentru a obţine un rezultat? Las’ să povestească în detalii: ce-au făcut, ce n-au făcut, ce-au reuşit, ce nu le-a reuşit, ce descoperiri, observări au făcut, ce dorinţe îmbucurătoare au apărut etc. Va urma o tăcere totală drept răspuns – nimeni nici n-a mişcat din deget. Iată şi dovada faptului că nimeni (excepţiile sunt rarisime) nu doreşte să se elibereze de EN.

(Încearcă să trezeşti EN la un „bot”, adică un om care vrea să înlăture EN in mod impecabil şi se antrenează insistent şi cu hotărâre în asta – ai să vezi că n-o să-ţi reuşească nimic, chiar dacă ai să-l insulţi, ai să-l ameninţi, ai să sari la bătaie etc.)

b) Oamenii încearcă EN sau FN ORICÂND, or, dacă ei nu le-ar avea, tocmai în acel moment ar avea PR puternice. Apoi care-i deosebirea, dacă vânzătorul se va înciuda pe acest cumpărător, dar nu pe celălalt? Nu e tot una, va fi el obsedat de plictiseală de moarte sau de iritare? Mai mult ca atât, mulţi oameni vor prefera să fie iritaţi, agresivi decât plictisiţi.

c) Practicantul care înfăptuieşte un ES nu are dorinţa de a le trezi EN altor oameni. El profită de cunoaşterea mecanismelor pe care şi le cultivă oamenii, ştiind că, drept rezultat al unui comportament anumit, va apărea o reacţie negativă previzibilă şi se foloseşte de acest fapt. Dar, dacă un om, în locul iritării standard va zâmbi şi va simţi măcar o atitudine binevoitoare, apoi practicantul, fără îndoială, îl va simpatiza pe acest om şi-i va trezi interesul faţă de el (chiar dacă ES preconizat nu va fi realizat).

Practica „şlefuirii emoţionale” („ŞE”) este extrem de eficientă pentru înlăturarea FN şi unor EN mărunte. O particularitate unică a acestei practici constă în faptul că ea permite de a curăţi chiar şi acel FN, pe care, la moment, nici nu-l distingi, dându-ţi seama de prezenţa lui doar prin faptul că lipsesc PR. ŞE rezidă în faptul că depui eforturi pentru lichidarea EN, chiar dacă nu fixezi nici un fel de EN. Întrucât posezi deja o experienţă de depunere a eforturilor pentru înlăturarea EN, nu e greu să generezi aceste eforturi chiar şi-n lipsa unor EN distincte. Eforturile ŞE pot fi depuse atât conform orarului (de exemplu, rezervând 10 minute pentru ŞE neîntreruptă), cât şi în legătură cu anumite evenimente concrete (de exemplu, o privire la un om care trece pe lângă tine – este mare probabilitatea apariţiei unui impuls minuscul de EN) etc.

Te-aş sfătui să te uiţi la ŞE ca la spălatul dinţilor, ca la o profilaxie necesară. Până când nu vei ajunge la un fon revelator continuu, practica ŞE va rămâne eficientă, ea niciodată nu va fi excesivă.

Pentru a te concentra mai ferm asupra ŞE, poţi folosi o susţinere prin imagini vizuale, exercitând astfel practica şlefuirii emoţionale intensificate („ŞEI”):

• La fiecare inspiraţie se generează imaginea unui flux de lumină care se ridică din partea de jos a burţii spre centrul pieptului. Fie ca imaginea fluxului să fie „perceptibilă”, „densă”, iar strălucirea lui – mare.
• La fiecare expiraţie se generează un efort de înlăturare a tuturor percepţiilor fără excepţie. Este însoţit de apariţia imaginii unei explozii puternice de lumină, care se răspândeşte din centrul pieptului în toate direcţiile, măturând totul în calea ei.
• Pentru a înlesni fixarea, este raţional de a diviza ŞEI în acte, serii şi cicluri. Actul este un act de ŞEI la o inspiraţie-expiraţie. O serie înseamnă câteva acte la rând fără întreruperi (te sfătuiesc să faci cel puţin 50). Ciclul reprezintă câteva serii (recomand nu mai puţin de 10 serii în zi). Folosirea unor mătănii de o anumită lungime îţi permite să nu-ţi distragi atenţia pentru numărare.
• Îţi recomand să închei fiecare ciclu prin fixare în scris a observărilor făcute, folosind notiţele din timpul ŞEI.
• În timpul zilei se pot face câte cicluri doreşti.

Înlăturarea EN în somn este cât se poate de posibilă, nu prezintă careva dificultăţi, nu-ţi cere să fii conştient în somn, este suficient doar să faci practica destul de insistent şi sincer în stare activă şi atunci deprinderea de a înlătura EN va apărea automat şi-n somn. Cu cât mai adânc pătrunde practica în visele involuntare, cu atât e mai mare probabilitatea apariţiei unor vise concepute, conştientizate (VC), că această experienţă nu va fi episodică şi va fi extrem de interesantă, deoarece: a) ai să ai posibilitate să explorezi o lume care e cu un ordin sau cu două ordine mai extinsă şi mai diversă decât lumea percepţiilor din starea activă; b) în VC e cu mult mai simplu să ai PR foarte puternice şi diverse. Amănunte vezi în capitolul respectiv.

Printre rezultatele secundare ale practicii de înlăturare a EN este creşterea capacităţii de a distinge manifestările de EN la alţi oameni. Vei observa aceste manifestări la oamenii din jur cu o uşurinţă uimitoare şi o claritate perfectă, de parcă ei ar striga despre asta în gura mare. Vei începe să vezi oamenii ca pe o carte deschisă, unde e scris totul despre emoţiile lor. Nimeni nu va putea ascunde de tine că are EN, doar acest fapt se vede din cele mai nesemnificative obişnuinţe, gesturi, intonaţii, grimase, cuvinte. Cu atât mai uimitor îţi va părea faptul că ei vor nega categoric prezenţa EN, privindu-i, ai să-ţi dai seama în ce amestec oribil de EN, nesinceritate, tâmpenie trăiesc oamenii.

Este raţional să-ţi lichidezi teama de „condiţii nefavorabile”, căci nefavorabilă este numită situaţia pentru care tu încă nu ţi-ai creat obişnuinţa de a înlătura EN ce apar şi a simţi PR. Dacă vei fi gata să înlături EN şi să lupţi pentru PR în orice situaţii, apoi în locul temerilor de spasm şi fugii convulsive au să apară dorinţe îmbucurătoare de a schimba circumstanţele, dorinţe ce te conduc, după cum arată experienţa, la o evoluţie interesantă a situaţiei.

Decăderile în stări obscure de felul „nu se întâmplă nimic” se suportă deja altfel decât până acum, dacă ai manifestat asiduitate şi hotărâre în atingerea scopului. Voi numi o asemenea stare „bucuria rezultatului nul”. Este bucuria prilejuită de faptul că ai dat dovadă de asiduitate şi ai înţelegerea clară că nu vei ceda, chiar dacă PR lipsesc provizoriu.

În procesul înlăturării percepţiilor există trei momente-cheie: 1) evidenţierea ei şi definirea ca nedorită din cauza dorinţei [în totalitatea de percepţii] de a înceta s-o mai ai; 2) să încetezi s-o notezi ca „eu”, „a mea” şi să începi s-o priveşti ca pe o percepţie nedorită aparte; 3) să depui un efort pentru a înlătura percepţia nedorită.

Prima verigă este elementară. A treia pare a fi cea mai complicată doar la prima vedere, căci, în realitate, posezi deja experienţa depunerii eforturilor în condiţii de conflict al dorinţelor şi aceste eforturi sunt îmbucurătoare, sunt însoţite de anticipare atunci când există siguranţa că „tu” doreşti acest lucru, că aceasta face parte din interesele „tale” şi atunci dorinţa care se opune este scoasă cu uşurinţă din notarea conceptuală ca „a mea” şi se depăşeşte uşor. Acelaşi lucru e şi-n practică: percepţia pasibilă de înlăturare este scoasă treptat de după scutul concepţiei de „eu” şi eforturile pentru înlăturarea ei devin mai eficiente. Ajungând la claritate în această problemă, contribui la manifestarea dorinţelor de a investiga acest proces, a căuta metode eficiente de scoatere a percepţiei nedorite de sub notaţia „eu”.

01-06) Încă o descriere rezonantă a efortului de înlăturarea a EN – „reîntoarcerea atenţiei” („RA”), practica respectivă se numeşte „practica reîntoarcerii atenţiei”. Consider raţional să folosesc, pentru început, sintagma „reîntoarcerea atenţiei” pentru descrierea efortului de înlăturare a EN, deoarece cuvântul „atenţie” s-a înrădăcinat adânc în limbajul nostru, tot aşa ca şi noţiunea de „trecut”, deşi chiar o analiză superficială este suficientă ca să-ţi fie clar că orice percepţie, oricare ar fi natura ei, există numai acum, iar „trecutul” este doar un cuvânt pentru a desemna un total de gânduri, din care fac parte şi cuvintele „a fost”. Acelaşi lucru e şi cu „atenţia”. Când spun: „Am atras atenţia asupra vacii” înseamnă că percepţia vacii în acest loc a devenit deosebit de intensă şi stabilă.

Voi defini tot aici termenul „concentrare”, care este folosit frecvent în cuplu cu „atenţie”. Dacă într-o unitate de timp în acest loc există 10 percepţii diferite (perceperea vizuală a câtorva obiecte, gânduri, emoţii), iar în altă unitate de timp egală cu prima – doar 5, atunci spun că „mi-am intensificat concentrarea atenţiei asupra obiectului dat” sau, mai scurt, „m-am concentrat asupra lui”. Aşadar, cuvântului „concentrare” i se poate atribui o anumită semnificaţie, pe care este raţional s-o folosim, deoarece adesea apare dorinţa de a avea doar un număr limitat de percepţii într-un moment dat, de exemplu, să avem numai PR sau numai raţionamente pe o temă. Dacă, în pofida dorinţei de concentrare asupra unei percepţii anumite, se percepe preponderent altceva (de exemplu, din obişnuinţă mecanică) spunem că „atenţia este ocupată”, iar dacă în locul concentrării asupra percepţiei dorite avem o cavalcadă a unor percepţii diferite, spunem că atenţia este „difuză”.

Practica RA constă în faptul că atenţia ocupată de careva distrageri haotice (EN, o dorinţă mecanică, un dialog lăuntric (DL) haotic, de percepţii vizuale haotice etc.) „se întoarce înapoi”, „rupându-se de la obiect”, după care ori este „aruncată” în stare liberă, ori este „îndreptată” asupra percepţiei dorite. Vorbind în limbajul percepţiilor, practica RA constă în înlocuirea unei percepţii cu alta, dar limbajul imaginilor de „ocupare” şi „revenire”, „reîntoarcere” poate fi eficient pentru practica preschimbării percepţiilor.

Gândurile mecanice îţi fură atenţia printr-o lovitură scurtă şi rapidă, aşa cum pescăruşul înhaţă peştele, de aceea aici este raţional să opui un efort fulgerător şi concentrat. EN îţi fură atenţia cu putere, brutal, aşa cum rechinul rupe o bucată de carne, de aceea este raţional de a opune un efort puternic, înverşunat. Dorinţele mecanice îţi fură atenţia pe îndelete, pe neobservate, nu totdeauna repede, dar de fiecare dată – cu siguranţa deplină a victoriei, aşa cum legiunile romane pleacă la asediul Cartaginei, de aceea are sens să li se opună un efort rezistent, ca un elefant.

Voi da un exemplu de „stenogramă”-fixare a percepţiilor la RA:

*) încetez orice activitate, şed, nu fac nimic, înlătur DL şi EN

*) apare starea de luciditate

*) starea de luciditate se tulbură, se disipează

*) se stabileşte o stare cenuşie

*) bifurcaţie – sau înlătur starea cenuşie şi revin la luciditate, sau cedez în faţa stării cenuşii. Presupunem, dorinţa mecanică a stării cenuşii învinge dorinţa PR

*) apare dorinţa spasmatică de impresii pentru a „înăbuşi” starea cenuşie

*) începe căutarea unui obiect de care „s-ar lipi” atenţia

*) starea cenuşie se retrage, apare satisfacţia, interesul etc.

*) peste un timp survine saturaţia, istovirea, nemulţumirea, pierderea interesului. Starea cenuşie revine

*) iarăşi dorinţa mecanică de stare cenuşie învinge dorinţa PR

*) iarăşi se găseşte un obiect de aplicare a atenţiei

*) dorinţa de a rupe cercul vicios „starea cenuşie – căutarea impresiilor – satisfacţia – saturaţia – istovirea” învinge dorinţa de a-l susţine, se aplică un efort de reîntoarcere a atenţiei – atenţia se rupe de la obiect, se reîntoarce şi fie că „se aruncă” în stare liberă, fie că se concentrează asupra unui factor revelator (percepţie-trăgător, legată asociativ cu PR)

*) apare regretul de pierderea impresiilor

*) înlătur regretul

*) iarăşi, din obişnuinţă, încearcă să se manifeste şi să se consolideze starea cenuşie

*) înlătur starea cenuşie – admitem, asta-mi reuşeşte doar pe alocuri

*) dorinţa spasmatică a impresiilor se manifestă iarăşi şi iarăşi

*) iarăşi continuu să reîntorc cu răbdare atenţia, chiar dacă de fiecare dată apare regretul de pierderea impresiilor, îl înlătur şi pe el

*) după efectuarea unei întregi serii de asemenea cicluri apare o istovire puternică, dar ea este trăită ca o istovire plăcută, sănătoasă

*) apare şi se intensifică fonul revelator

*) apare o senzaţie de umplere, de desfacere a pieptului

*) o alternare a stării cenuşii şi lucidităţii – starea cenuşie poate fi dizlocuită momentan de o trăire de o profunzime şi prospeţime uluitoare şi invers

*) senzaţiile de „dilatare a pieptului” generează necesitatea de a mă odihni

*) îmi dau seama că „dorinţa de odihnă” este o dorinţă mecanică de a reveni în starea obişnuită de atenţie difuză, în starea cenuşie

*) apare perseverenţa îndreptată spre depăşirea dorinţei „de a mă odihni”

etc.

Înlăturarea dorinţei mecanice de impresii (DMI) este cu atât mai complicată, cu cât e mai puternică această dorinţă, iar intensitatea ei este cu atât mai mare, cu cât e mai intens fonul cenuşiu de plictiseală, care, fiind o dominantă negativă, adesea nici nu se observă. Reîntoarcerea atenţiei de la DMI este o ocupaţie foarte complicată. Ea scoate din tine toate forţele şi uneori simţi nişte „convulsii” disperate, ceea ce dovedeşte o dată în plus cât de mult eşti dependent de impresiile pe care încerci să le foloseşti pentru bruierea FN. În stadiile primare ale practicii RA chiar şi numai o oră sau două de lipsă de ocupaţii (pur şi simplu, şezi ori stai culcat pe canapea) este un chin, o adevărată tortură de ciocnire frontală cu un FN puternic. Recomand să însoţeşti periodic RA cu înscrierea unei stenograme a percepţiilor după modelul de mai sus, adică să fixezi tot ce se întâmplă în timpul RA. Asta-ţi permite să obţii claritate în ceea ce se întâmplă, să urmăreşti rezultatele. Confruntând notiţele cu senzaţiile, vei vedea că, pe zi ce trece, practica RA este tot mai puţin chinuitoare, fiind însoţită tot mai des de impulsuri de PR, anticipare, interes faţă de această experienţă – narcomania este depăşită încet, dar sigur.

În timpul RA pot să apară accese de singurătate acută care te copleşeşte prin nemărginirea ei, de disperare, agresiune fără motiv etc. Asta înseamnă că toate aceste EN sunt componente ale FN dominant care-ţi este propriu, până acum ele te intoxicau pe neobservate, iar acum se manifestă şi pot fi înlăturate. Renunţând la DMI, te lipseşti de drogarea cu „impresii”, începe „sindromul de abstinenţă”, vrei măcar careva impresii şi dacă cedezi în faţa acestei dorinţe, apoi treci printr-o moarte mică – ţi se face parcă „mai uşor”, dar îndată starea cenuşie şi FN revin cu o putere dublă. Dacă-ţi mărturiseşti ţie însăţi că eşti o narcomană, ai posibilitatea să începi depăşirea dependenţei care te împiedică să ai PR.

Este incredibilă dilatarea timpului în timpul practicii RA. Într-o oră de eforturi încap atâtea descoperiri, observări, ipoteze, idei, câte le ai, în condiţii obişnuite, în câteva zile. Este surprinzător, dar capeţi acces la o resursă inepuizabilă de timp de viaţă.

01-07) Printre greşelile care încă nu au fost examinate voi remarca următoarele.

1) Mulţi consideră că înlăturarea EN este imposibilă, deoarece ele înseşi sunt consecinţe ale unor interpretări greşite şi ale altor fenomene. Dânşii cred că a combate consecinţele este acelaşi lucru ca şi a administra analgetice şi a crede că tratezi boala, pe când în realitate trebuie, întâi de toate, să tratezi nu durerea, ci însăşi boala, deci, trebuie să consumi antibiotice, nu analgetice. Se mai vorbeşte că este suficient să-ţi schimbi punctul de vedere şi EN nu se vor mai manifesta. Chipurile, e suficient să înţelegi că totul e Atman şi toate se vor schimba. În realitate:

a) Chiar şi o experienţă minimă de înlăturare a EN arată: lucrul asupra concepţiilor nu poate înlocui efortul direct de înlăturare a EN, deoarece obişnuinţa de a avea EN „se include” indiferent de faptul cât de puternică este concepţia care o susţine.

b) Atâta timp cât raţionezi despre cauze, EN trăieşte şi se dezvoltă, apar noi EN, este alimentat FN, în final, suferi un eşec total, în timp ce înlăturarea impecabilă a EN se soldează cu încetarea ei imediată.

c) O experienţă minimă de înlăturare a EN mai demonstrează că acest lucru este cât se poate de posibil şi-n asta nu-i nimic complicat, treptat, vechea obişnuinţă de a avea EN moare, iar în locul ei apare alta – deprinderea de a înlătura EN şi a avea PR.

d) EN nu este o durere fizică şi analogia enunţată mai sus este falsă, deoarece transpune mecanic, fals legităţile dintr-un domeniu în cu totul altul.

Cum distingem „cauza” de „efect”, „consecinţă”? Dacă mă doare dintele, atunci beau o pastilă de analgetic, dar, peste o oră, durerea apare iar şi se înteţeşte. În acest caz, spun că durerea este o „consecinţă”, iar caria – o „cauză”, tratez caria, considerând că tratez „cauza”, de bună seamă, durerea încetează. Dar peste trei luni caria reapare, atunci spun că însăşi caria este o „consecinţă”, iar „cauza” o văd în faptul că nu-mi spăl dinţii. Dietologul descoperă o „cauză” mai profundă în lipsa echilibrului în alimentaţie. Psihiatrul poate aprecia alimentaţia neechilibrată drept o „consecinţă” a complexelor de inferioritate din copilărie sau a unor traume, iar psihanalistul va numi şi asta „consecinţă”, afirmând: „cauza” este o traumă de naştere. Budistul va aprecia că însăşi trauma la naştere este o consecinţă a comportării greşite în viaţa trecută.

Iată de ce, în funcţie de frecvenţa şi intensitatea durerii ce apare, precum şi de interesul faţă de această chestiune, exercit influenţă asupra durerii la toate nivelele – întâi de toate, consum un analgetic, apoi plec la dentist, după asta îmi procur o pastă de şi încep să-mi spăl dinţii, trec la dietă, fac o vizită la psihanalist, încep să citesc mantre.

Să examinăm o altă variantă: când mi-am tăiat mâna, dezinfectez plaga (deoarece am chiar eu o asemenea experienţă ori i-am auzit pe alţii spunând că, dacă nu dezinfectezi plaga, poate să înceapă puroierea), o ung cu un preparat pentru răni. Dacă rana începe să se tămăduiască, mai mult nu mă mai întorc la ea. Acum imaginează-ţi un om căruia rana îi trece, iar el începe să raţioneze: „Nu, tăierea este doar o consecinţă, dar acolo poate fi şi o cauză”, începe să caute această „cauză”, s-o inventeze, renunţând chiar la folosirea remediilor tămăduitoare, căci vrea să trateze anume „cauza”, dar nu „consecinţa”. Vom aprecia un asemenea comportament drept o prostie, or, rana se tămăduieşte anume la folosirea preparatelor, atunci ce rost au aceste inventări de „cauze” şi renunţarea la tratament, din cauza cărei rana începe să puroieze?

Acelaşi lucru e şi cu înlăturarea EN. Când suprimi EN (adică ea persistă în tine, dar suprimi numai manifestările ei exterioare), EN şi FN se intensifică, ceea ce-ţi permite să înţelegi clar că suprimarea EN nu te eliberează de ele. Când începi să înlături EN (adică „treci” de la EN la PR, încetând totalmente să ai EN în această clipă), obţii experienţa de slăbire a FN, slăbeşte şi obişnuinţa de a avea EN, careva urmi nedorite nu apar, din contra, apar consecinţe dorite foarte mult – intensificarea, îndesirea PR , apoi ce rost mai au raţionamentele despre „cauze” şi „efecte”? Obţine-ţi propria experienţă – înlătură EN şi convinge-te că nu există nici un temei de a numi această acţiune „tratare a consecinţelor”. Obţine o experienţă proprie în ceea ce priveşte un fapt simplu: dacă nu înlături EN, dar faci raţionamente despre „cauze”, apoi „rana începe să puroieze”, adică EN se intensifică, concepţiile false se consolidează, dorinţe îmbucurătoare sunt tot mai puţine, corpul începe să te doară, viaţa se transformă într-un coşmar. Nu crede nimic pe cuvânt – OBŢINE O EXPERIENŢĂ PROPRIE.

e) Este imposibil să spui ce-i „cauză” şi ce-i „efect” în acest cerc interdependent de obscurităţi – o obscuritate o trage pe alta.

f) Compararea rezultatelor depunerii eforturilor pentru înlăturarea EN cu rezultatele meditaţiilor despre cauzele primare vorbeşte de la sine.

2) Se caută un careva procedeu sofisticat care ar permite realizarea sarcinii de înlăturare a EN fără a depune eforturi, ceva de felul unui Buton Mare Roşu (BMR): ai apăsat şi te-ai debarasat de probleme. În calitate de acest BMR oamenii încearcă orice: o poziţie anumită, o formulă magică, o cură de foame, sportul, sexul, meditaţia, raţionamentele despre aceea că „totul e unic” etc. – orice, numai să nu înlăture EN prin efort direct.

Asta înseamnă doar că un asemenea om fie că nu are dorinţă să înlăture EN (el doar crede că are o asemenea dorinţă) sau că această dorinţă este foarte slabă – cu mult mai slabă decât dorinţa de a avea EN. Căutările BMR nu vor aduce niciodată la rezultat, nici nu spera.

3) După efectuarea cu succes a unui act de înlăturare a EN poate să apară frica: acuşica EN se va reîntoarce, va reapărea din obişnuinţă, va trebui iar s-o înlături, iar din asta apare o dorinţă-spasm de a te agăţa de starea atinsă de libertate relativă de EN. Nici vorbă, această frică are drept rezultat iminent faptul că EN se reîntoarce încă mai repede decât dacă n-ar fi ea, iar de aici – noi EN.

Le recomand tuturor să nu se lase cuprinşi de frică, ci să întâmpine EN faţă în faţă, cu hotărâre, anticipare şi asiduitate, să nu se teamă că ele vor reapărea iarăşi şi mereu – aşa şi va fi, căci obişnuinţele sunt foarte puternice, iar tu vei avea posibilitate să aduci la perfecţiune efortul de înlăturare impecabilă. Nu te posta în poziţia de victimă, fă-te vânător de EN, urmăreşte-le şi trezeşte-ţi anticiparea unei noi experienţe, unor noi victorii şi înfrângeri care te vor conduce în mod inevitabil, în final, la rezultatul dorit.

4) Se poate crea o presupunere falsă că, întrucât sunt aşa de multe obscurităţi de tot felul, iar atingerea stării de înlăturare impecabilă chiar şi a unei EN simple cere atât de mult timp, nu-mi va ajunge toată viaţa: până-i vin de hac unei obscurităţi, altele se consolidează.

Această prezumţie este falsă în toate părţile ei. Chiar şi o practică neînsemnată este suficientă ca să descoperi că înlăturarea EN este complicată doar la începutul începuturilor, dar, cu timpul, se formează abilităţi de depunere a eforturilor, se consolidează şi înseşi dorinţele de a înlătura EN şi a avea PR, înlăturarea fiecărei obscurităţi următoare se face mai lesne şi mai repede. Progresul în înlăturarea unei obscurităţi se aseamănă cu tragerea unui fir de aţă din pânză – ai tras într-un loc, iar drept urmare pânza se destramă pe toată lăţimea sa, adică pe măsură ce progresezi în înlăturarea unei obscurităţi, observi o uşurare în combaterea celorlalte. În afară de aceasta, cu cât mai mult avansezi în practică, cu atât mai des apar PR, cu atât mai interesantă devine viaţa, cu atât sunt mai mare entuziasmul, anticipaţia, asiduitatea, hotărârea, însuşi timpul de viaţă se dilată de zece ori – într-o singură zi trăieşti atâtea lucruri, câte nu le ştiai înainte nici într-o lună.

Consider că, în doi ani de practică intensivă şi sinceră, poţi obţine o înlăturare impecabilă a EN, ajungând la un fon revelator continuu.

5) Dacă ai dorinţa să excluzi, să eviţi o careva parte a practicii (de exemplu, nu vrei să împrăştii concepţiile, să dezvolţi sexualitatea ori să înlături EN etc.), aceasta înseamnă că anume în acest domeniu obscurităţile tale sunt atât de puternice, încât tu de predai, te dai bătut din start. Dacă vrei să înregistrezi progrese în PCD, apoi, desigur, trebuie să alegi direcţia activităţii curente în corespundere cu dorinţa îmbucurătoare, dar nu dintr-o concepţie de tipul „trebuie să dezvolţi totul”. Totuşi, dacă observi o respingere puternică de la un careva sector al practicii, eşti stăpânit de frică la gândul despre acest sector, aceasta însemnă că, tocmai în acest domeniu, ai obscurităţi foarte puternice. Dă-ţi seama de asta, înlătură frica şi atitudinile negative, prinde fiecare impuls de anticipare de pe urma gândului că şi această dificultate poate fi depăşită, ca este vorba doar de o problemă a sincerităţii tale şi aspiraţiei spre PR.

6) Există un punct de vedere: „Dacă te întâlneşti în taiga, faţă-n faţă, cu un urs, apoi frica vine înaintea altor gânduri şi emoţii, în acest moment se modifică până şi chimia organismului, se elimină adrenalină. Dacă asta-i o reacţie firească a unui corp care nu-i denaturat de conştiinţă, apoi oare poate fi evitată o asemenea reacţie şi există aşa o necesitate?

Atunci când vezi un urs la menajerie, nu apare frica, ci o admiraţie, un simţi al frumosului, o simpatie. Este o dovadă în plus că frica apare nu de la percepţia ursului, ci ca rezultat al unui lanţ de gânduri pe care n-ai dovedit să le fixezi: „urs sălbatic – în libertate – pericol”. Anume din această cauză au apărut EN şi senzaţiile neplăcute din corp. Acelaşi exemplu demonstrează: nu modificările chimice în corp se soldează inevitabil cu apariţia EN, ci tocmai invers – EN schimbă chimia corpului (am amintit deja despre asta, afirmând că orice boală, ramolire, dispoziţie proastă sunt un rezultat al EN). Desigur, obişnuinţa de a te speria de o întâlnire cu un urs în natură poate fi depăşită şi ea, ceea ce-ţi va permite, totodată, să judeci mai repede şi mai clar atunci când trebuie să reacţionezi la un pericol, dacă el există.

7) Dificultatea principală în înlăturarea EN constă nu în depăşirea, învingerea deprinderii însăşi, aşa cum poate să pară, ci în faptul că practicantul nu este suficient de sincer şi nu observă sau nu vrea să observe că, în realitate, persistă nedorinţa de a înceta să mai aibă EN, de aceea, în loc să înlăture EN în mod direct, el caută o cale de ocolire, vrând să aibă PR, dar fără înlăturarea EN. Un asemenea practicant aminteşte racul, broasca şi ştiuca. Eforturile sale nu sunt eficiente. De obicei, un asemenea practicant vrea să raţioneze despre EN, dar nu şi să le înlăture. El poate vorbi ore în şir despre problemele sale, zi de zi punând întrebări de felul: „Cum, totuşi, să înlătur EN?”, „Da’ de ce mi-a apărut ea?”, îndreptăţindu-se că nu poate distinge ce EN anume are el acum (deşi distingerea EN nu este o condiţie obligatorie pentru înlăturarea ei, se poate înlătura „această stare parşivă” în ansamblu). Dacă ai EN, nu ai ce te gândi, fiindcă astfel nu vei înlătura EN, în afară de aceasta, gândirea nu poate fi lucidă, întrucât EN generează tâmpenie, incapacitate de a gândi în mod consecvent şi creator. Întâi înlătură EN, iar apoi, dacă vrei, meditează – iată poziţia eficientă.

8) Este foarte răspândită rătăcirea, potrivit căreia, pentru a înceta EN, este suficient să „accepţi totul aşa cum este”, chipurile, priveşte-ţi EN, primeşte-le aşa cum sunt, întreabă-te: „Cine nu le are?”, relaxează-te, încetează să mai divizezi lucrurile în dorite şi dezagreabile, EN se vor dizolva de la sine.

O asemenea poziţie este o îndreptăţire a dorinţei de a avea EN, un procedeu de a te înşela pe tine şi a-i înşela pe alţii. Această poziţie este răspândită, mai ales, printre „ezoterici”, adică oameni care doresc să-i impresioneze pe cei din jur prin cuvântări sofisticate şi aere de oameni deştepţi, vor să fie recunoscuţi ca „învăţători”, dar nu vor deloc să înceteze a avea EN. Or, este aproape imposibil să ascunzi prezenţa EN, un om dotat câtuşi de cât cu spirit de observaţie le depistează după mimica, intonaţiile, obişnuinţele tale, de aceea „ezotericul” spune: „Eu nu am, pur şi simplu, EN, de fapt, acum fac observări asupra lor, eu nu mă identific cu ele şi ele nu mă stăpânesc”. În realitate, este vorba despre o jonglare elementară a cuvintelor: dacă în acest moment există EN, apoi nu există nici un mod de „a nu te identifica cu ele”, deoarece „omul” şi este o totalitate de percepţii şi dacă în această totalitate persistă EN, apoi omul este acela care are EN în timpul de faţă, nici un fel de joc de cuvinte nu pot schimba nimic în situaţia dată. Dacă omul nu începe să înlăture EN chiar în clipa în care ea apare, asta înseamnă că el vrea s-o aibă şi în viitor, situaţia lui este lipsită de perspective, el nu e sincer, nu-şi dă seama că dorinţa de a avea EN este cu mult mai puternică. Cum poate un asemenea om „să înveţe” pe cineva, dacă el însuşi nu e sincer, dacă vrea să aibă EN, înşelându-se pe sine şi înşelându-i pe alţii prin fraze pompoase?

Atâta timp cât „ai să accepţi totul aşa cum este”, „ai să observi şi n-ai să te identifici”, deprinderea de a avea EN numai se va consolida.

9) Drept rezultat al dezvoltării consecutive a civilizaţiei, creşte neabătut numărul oamenilor care tind spre creare şi acumulare mai mult decât spre distrugere sau existenţă vegetală (abaterile de la această legitate sunt cunoscute din relatările agenţiilor de ştiri). Totuşi, în problema alegerii – ce anume trebuie acumulat / creat / perfecţionat, domneşte, până acum, un haos total. Făcându-şi opţiunea, omul se conduce nu de anticipare, ci de stereotipuri, concepţii false.

a) Acumularea de bani. Cât îi trebuie omului ca să-şi poată procura totul ce i-ar face plăcere? Parcă un milion de dolari nu ar fi destul? Ţinând cont de faptul că banii pot fi depuşi la bancă, trăind apoi din contul dobânzilor, ar fi suficientă şi o sumă de două ori mai mică. La moment, în SUA trăiesc peste un milion de oameni care posedă o stare de $1 mil. Şi ei au încetat să facă business, au eliberat spaţiul de afaceri pentru alţii ca să aibă plăcere de la viaţă? Ba deloc! Ei continuă să consume zilnic câte 10 ore pentru a câştiga milionul următor, apoi încă unul. Asta-i narcomanie, nu acumulare. Este paradoxal, dar aceşti oameni nu au timp pentru plăceri. Ei îşi trăiesc zilele ca titirezul. Dar câţi oameni îşi consumă viaţa pentru câştig, fără a acumula nimic substanţial?

b) Acumularea lucrurilor. Lucrurile se defectează, se demodează, ele pot fi alterate, furate. Toate astea transformă viaţa oamenilor obsedaţi de acumulare într-un coşmar. La prima vedere, dacă ai o maşină care te-a purtat 5 ani şi te va purta încă 10, la ce bun să-ţi procuri una nouă? Numai ca să produci impresie asupra celor din jur? Ca să obţii o creştere nesemnificativă a confortului, de parcă acest lucru ar fi atât de necesar, de parcă de la asta ai deveni mai fericit? Dacă te încordezi şi mai câştigi puţin, poţi să-ţi procuri un model modern. Poţi să iei un împrumut, să cumperi multe de toate, iar apoi 30 de ani să-l restitui. Oare asta nu-i o dependenţă narcotică? Oare cumpărăturile l-au făcut pe cineva mai fericit? Priviţi la chipurile posesorilor de maşini scumpe şi totul vă va fi clar – feţele lor sunt tot atât de crispate de suferinţe, de EN, ca şi feţele celorlalţi oameni, ba, poate, şi mai mult. Oamenii au uitat că lucrurile pot să-i servească, devenind ei înşişi servi ai lucrurilor.

c) Obţinerea studiilor. Omul poate consacra câţiva ani pentru a mai obţine o licenţă, care, de multe ori, nu-i dă nici un avantaj – nici în comunicarea cu oamenii, nici în carieră, nici, cu atât mai puţin, în obţinerea plăcerii. Nici vorbă, creşte senzaţia propriei importanţe, dar asta te face doar încă mai neputincios, susceptibil la obidă, predispus la milă faţă de sine, devii un om incapabil să simţi deschiderea, simpatia, să-ţi urmezi dorinţele îmbucurătoare. Îţi îmbâcseşti capul cu o cantitate infinită de gunoi, îţi primeşti cu mândrie licenţa ce confirmă că în capul tău a mai apărut o gunoişte, capul şi mâinile tale au mai învăţat a face nişte lucruri pe care te-ai mira să le aplici vreodată. Informaţia se uită, abilităţile necesită a fi antrenate în permanenţă, deci, ca rezultat, poţi să uiţi despre aceea că viaţa îţi poate produce plăcere. Diplomele de studii superioare, certificatele de paraşutist / înotător subacvatic / planorist / turist îţi amintesc mereu că abilităţile se şterg, timpul şi banii cheltuiţi se fac praf, iar nemijlocit acum te învăluiesc plictiseala, starea cenuşie şi alte EN şi nu ai nici un fel de dorinţe îmbucurătoare.

d) Copiii şi nepoţii. Iată un adevărat sac fără fund în care miliarde de oameni îşi toarnă vieţile. „Eu trăiesc de dragul copiilor” – aţi auzit vorba asta? La fiecare pas. Femeia naşte, iar după asta nu mai trebuie să caute dorinţe şi bucurii – nu-i arde de asta, are un milion de „trebuie”, „sunt datoare”, „are sens” etc. Mii de griji, nu rămâne timp mai mult pentru nimic, inclusiv pentru a înţelege că „viaţa pentru copii” este doar un narcotic pe care ţi-l administrezi până la stupiditate. Mai e cazul să spunem că, de fapt, copiii nici nu vor ca părinţii „să trăiască de dragul lor”, transformându-i în nişte făpturi fără cuvânt care nu au nici timp liber, nici libertate în alegerea ocupaţiilor, în nişte lucruri, în robi – ei vor să fie liberi de tutela permanentă, care, de multe ori, poartă un caracter de violenţă fizică şi psihică primitivă şi brutală? Cu cât mai mult omul „trăieşte de dragul copiilor”, cu atât mai mare este dependenţa lui de această drogare „educativă”. Dacă „educaţia” şi-a atins scopul, creşte un mecanism docil şi mort, acum oamenii fie că se plictisesc, îşi mănâncă zilele unul altuia cu toată familia, fie că trec dependenţa lor narcotică asupra nepoţilor. Dacă „educaţia a eşuat”, copiii îşi trimit părinţii departe de tot, iar EN năvălesc cu o putere încă mai mare.

Se pot da încă multe exemple de acest gen şi ele toate au o latură comună: omul alege greşit obiectul acumulării, de aceea atât în procesul acumulării, cât şi drept rezultat al lui este posedat de EN în creştere şi de o dependenţă narcotică de impresii, de o nesiguranţă crescândă în ceea ce priveşte păstrarea şi folosirea rezultatelor acumulării, de o senzaţie că viaţa a fost trăită fără rost. Omul rămâne în faţa unei coveţi sparte şi fie că se distruge definitiv şi repede, fie că este nevoit să se prostească pe sine însuşi cu formule magice precum că viaţa n-a fost zadarnică, să caute noi obiecte de acumulare, închizând cu îndărătnicie ochii pentru a nu vedea că ele nicidecum nu pot să-i facă viaţa mai fericită.

Spre deosebire de toate astea, PCD îi dă omului un obiect unic de acumulare ce îl constituie pe el însuşi, percepţiile revelatoare – asta nu-i ceea ce „are” el, ci tocmai ceea se este. Ca să călătoreşti în lumea PR în genere nu se cere nimic decât un singur lucru – să fii viu. „Averea” acumulată nu poate fi luată cu forţa, ea nu se învecheşte, nu se alterează şi nu trebuie ştearsă de praf. Este o şansă unică, exclusivă pentru omenire de a ieşi din impasul în care-şi duce zilele deja de multe milenii.

01-08) Pe măsură ce EN puternice sunt înlăturate, se descoperă un întreg roi de EN „mărunte”, pe care le aveai în permanenţă, dar nu le observai pe fundalul EN mai mari. Această descoperire se face ca rezultat al apariţiei dorinţei de intensificare a PR sau în procesul de căutare a cauzei care face ca PR, în pofida faptului că tu lichidezi parcă impecabil toate EN, să fie, ca şi până acum, slabe şi rare. În acest caz poţi să faci „o condensare” – ceea ce notai anterior cu intensitatea „3” sau „4”, de acum înainte vei nota cu intensitatea „10”. Ca rezultat, EN „mărunte”, pe care până acum nici nu le fixai, capătă acum o scară perceptibilă de intensitate, încep să fie depistate şi înlăturate. EN, care, potrivit scării vechi, erau apreciate cu note de la 3 până la 10, de acum înainte vor fi notate ca „dincolo de limitele scării”.

Organizează-ţi „alergări” pentru executarea controlului total şi caută să fixezi chiar cele mai minuscule impulsuri de EN chiar şi atunci când nu ai deplina siguranţă că EN a fost sau nu. Ca rezultat, vei descoperi că, în jumătate de oră, ai avut nu cinci-şase EN, cum credeai înainte, ci 50, 100! Ele par a să fie foarte mărunte, dar când vei începe să le înlături în mod impecabil, va apărea o creştere bruscă a frecvenţei şi intensităţii PR. Atunci devine clar că EN „mărunte” nu-s deloc mărunte, dacă ele au această acţiune paralizantă asupra PR, iar înlăturarea lor se soldează cu o intensificare bruscă a PR.

Condensarea înfăptuită calitativ se soldează totdeauna cu situaţia în care tu fixezi de 10 ori mai multe EN decât de obicei în aceleaşi împrejurări.

Îţi recomand ca, în timpul practicii condensării, să-ţi împarţi ziua în intervale de 5 minute şi să fixezi numărul de EN (înlăturându-le, fireşte). Cu cât mai dens va fi umplută ziua cu aceste segmente de 5 minute, cu atât mai mare va fi succesul condensării. Dacă practici acest procedeu timp de câteva ore în zi, atunci, timp de câteva zile se va forma obişnuinţa dorită de a observa şi a înlătura EN „mărunte”.

Înlăturarea EN microscopice este foarte simplă din punct de vedere tehnic, dar cere un grad sporit de atenţie – ele sunt atât de infime, abia perceptibile, este foarte greu să te acordezi la înlăturarea lor impecabilă. Dar este un lucru periculos şi risipitor să le laşi în afara atenţiei. E periculos, deoarece ele apar una după alta, alimentând FN şi blocând PR. E risipitor, fiindcă înlăturarea impecabilă a micro-EN conduce la o creştere surprinzător de bruscă a intensităţii şi duratei PR.

Pe măsură ce volumul EN se reduce, iar volumul PR creşte, apare şi se intensifică „efectul zilei lungi”. Într-o singură zi trăieşti atâtea, câte le trăiai într-o săptămână, două, o lună. Deosebit de clar se vede acest lucru când compari notiţele din jurnale, confruntând calitatea şi semnificaţia descoperirilor. Fenomenul devine deosebit de puternic drept rezultat al înfăptuirii practicii de condensare. Efectul este că, numai din acest cont, durata reală a vieţii creşte de zeci de ori.

01-09) Deseori se întâmplă aşa că omul nu fixează nici PR, nici EN – „nu se întâmplă nimic”. Asta înseamnă că, în timpul de faţă, există FN, deoarece tocmai în momentul când nu există FN şi nici EN, apar PR. Acest FN aşa şi se numeşte: „nu se întâmplă nimic” („NÎN”). Dacă NÎN este de intensitate slabă, deseori se manifestă impulsuri de EP, atunci acest FN se numeşte „stare de gri-deschis” („SGD”). Această treime de percepţii: satisfacţia, NÎN şi SGD voi nota-o ca „SNS”.

Pe măsură ce înlăturarea unor EN puternice şi frecvente intră în stadiul final, problema SNS devine cât se poate de actuală, căci ele sunt absolut incompatibile cu PR. Un om care a fost chinuit mulţi ani de dominaţia EN, care a considerat SNS ca o izbăvire de chinuri, renunţă foarte greu la dânsele. Uneori, omul se cufundă în aceste stări „până peste cap”, până când nu vomită, până nu apare în el o aspiraţie clară spre PR, dar şi după aceasta depăşirea obişnuinţei de a dori SNS este o sarcină destul de complicată.

Pe fundalul SNS se manifestă puternic dorinţa de EP, care este numită frecvent „dorinţă de impresii” („DI”). În noţiunea de DI vom include şi dorinţa tuturor acelor acţiuni, cu ajutorul cărora omul speră să aibă EP – lectura, privirea unui film, discuţiile, uneori chiar „o practică de placaj”, adică imitarea practicii în formele ei aparente, exterioare (cea mai frecventă formă de imitare o constituie discuţiile sterile despre practică).

Pentru a învinge SNS şi DI recomand folosirea maximă a practicilor formale – exprimarea dorinţei de a avea PR (în voce tare), generarea PR, şlefuirea emoţională etc. Practicile formale vor fi eficiente, dacă vei face nu mai puţin de 1000 de acte zilnic, seriile optime fiind de 20-50-100 de acte, încheind fiecare serie prin căutare liberă de PR, „ascultare” a PR.